Orașul Deta urmează să implementeze proiectul ,,Curcubeul Multiculturalității în zona Timiș – Torontal – Bârzava”.

Proiectul se va desfășura în perioada 14.09.2023 – 13.09.2025 și va fi finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală ( PNDR ).

Programul Național de Dezvoltare Rurală ( PNDR ) este implementat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și este finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Acest proiect are o valoare totală de 26.990,68 Euro, valoarea totală eligibilă fiind de 20.000,00 Euro.

Stimată Doamnă, Stimate Domn,

Primăria orașului Deta a contractat, prin licitație publică, „Serviciul de proiectare în vederea reactualizării Planului Urbanistic General al orașului Deta”.

În momentul de faţă este în lucru Etapa I – Consultarea publică.

Obiectivele consultării

Pentru fundamentarea solicitărilor emise prin caietul de sarcini, elaboratorii documentaţiei analizează studiile realizate până în prezent și doresc să ia în consideraţie, încă de la început, părerile investitorilor din orașul Deta.

Ca urmare, vă rugăm să ne acordaţi sprijinul Dumneavoastră, prin diseminarea informației către membrii societății pe care o conduceți. Vă rugăm, deci, să ne acordați câteva minute completării chestionarului online CLICK AICI

Source