Primăria Municipiului Moreni, în calitate de beneficiar, a obţinut finanţare nerambursabilă în cadrul celui ce-al doilea apel de proiecte deschis în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013 pentru Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”.

Contractul de finanţare pentru proiectul cu titlul „Modernizare sală de sport cu 300 de locuri la Liceul Tehnologic Petrol Moreni” a fost semnat în toamna anului 2014, având o perioadă de implementare de aproximativ 15 luni.

Investiţia însumează o valoare totală de peste 4,85 milioane de lei, din care valoarea totală eligibilă a fost de peste 2,6 milioane de lei (fonduri FEDR – 2.215.673,96 lei; fonduri de la bugetul de stat –  338.867,78 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului – 52.133,51 lei).

Lucrările efectuate în cadrul acestui proiect au avut ca obiectiv modernizarea infrastructurii educaţionale preuniversitare, prin creşterea calităţii procesului educaţional şi a gradului de confort al elevilor, al cadrelor didactice, precum şi al personalului nedidactic de la Liceul Tehnologic Petrol din Moreni.

Cu ajutorul fondurilor nerambursabile Regio s-au executat lucrări de modernizare a sălii de sport a liceului (lucrări de arhitectură, instalaţii electrice, termice, sanitare interioare, pentru ventilaţie şi climatizare, instalaţii de gaze naturale, asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii, asigurarea cu utilaje şi echipamente tehnologice, precum şi alte dotări).

Reamintim că în perioada de programare anterioară, 2007 – 2013, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moreni a reuşit să atragă în total fonduri nerambursabile Regio de peste 15 milioane de lei.

Source