Primăria municipiului Turnu Măgurele, cu sediul în municipiul Turnu Măgurele  în conformitate cu prevederile prevederile H.G.R. nr.286/2011 cu modificările şi completările ulterioare, organizează în data de 22.07.2022 ora 10.00 – proba scrisă, şi 27.07.2022, ora 12.00  – proba interviu, concurs  pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unui post vacant de execuție, de natură contractuală asistent medical generalist – debutant în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială – Cabinet medical școlar, cu durată normală a timpului de lucru, 8 ore/zi.

            Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 10 de zile lucrătoare de la data publicării anunţului în cotidianul Adevărul, la sediul Primăriei municipiului Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, str.Republicii, nr.2.

             Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Turnu Măgurele, sau la nr.de telefon 0247/416451 interior 129.

Documentele necesare pentru întocmirea dosarelor de concurs sunt:

a) cerere de inscriere la concurs adresata conducatorului autoritatii sau institutiei publice organizatoare;

b) copia actului de identitate;

c) copiile documentelor care sa ateste calificarea si nivelul studiilor;

d) carnetul de munca sau, dupa caz, adeverintele care atesta vechimea in munca, in meserie si/sau in specialitatea studiilor, in copie;

e) cazierul judiciar în original;

 f) adeverinta medicala care sa ateste starea de sanatate corespunzatoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de catre medicul de familie al candidatului sau de catre unitatile sanitare abilitate;

 g) curriculum vitae;

Notă: la depunerea dosarului se vor  prezenta si  originalele actelor in vederea verificarii conformitaţii copiilor .

   Condiţii generale necesare pentru înscrierea şi participarea la concurs:

a) are cetatenia română;
b) cunoaste limba română, scris si vorbit;
c) are varsta minima reglementata de prevederile legale;
d) are capacitate deplina de exercitiu;
e) are o stare de sanatate corespunzatoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unitatile sanitare abilitate;
 f) indeplineste condiţiile de studii si, dupa caz, de vechime sau alte conditii specifice potrivit cerintelor postului scos la concurs;
 g) nu a fost condamnat definitiv pentru savarşirea unei infracţiuni contra umanitaţii, contra statului ori contra autoritaţii, de serviciu sau in legatura cu serviciul, care impiedica infaptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni savarşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă, cu excepţia situaţiei in care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice necesare pentru înscrierea şi participarea la concurs :

•  studii postliceale sanitare absolvite cu diplomă,

• certficat de membru și aviz pentru autorizarea exercitării profesiei de asistent medical generalist, eliberat de O.A.M.G.M.A.M.R.

BIBLIOGRAFIE

1. O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă,  cu modificările şi completările ulterioare.

3. Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Odinul MS nr.438/2021 privind asigurarea asistentei medicale a prescolarilor, elevilor din unitatile de invatamant preuniversitar si studentilor din institutiile de invatamant superior pentru mentinerea starii de sanatate a colectivitatilor si pentru promovarea unui stil de viata sanatos. 

5. Ordin MS nr. 1.226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deseurilor  rezultate din activitati medicale si a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza nationala de date privind deseurile  rezultate din activitati medicale.

6. Ordinul MSP nr.1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi.

Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la sediul  Primăriei municipiului Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, str.Republicii, nr.2 până în data de 13.07.2022 .

Selecţia dosarelor de concurs va avea loc în data de 14.07.2022. Rezultatele selecţiei vor fi afişate în data de 14.07.2022 ora  16,00.

Contestaţiile cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de concurs se depun la secretariatul comisiei de soluţionare a contestaţiilor în data de 15.07.2022.

Rezultatul contestaţiilor se afişează la  sediul Primăriei municipiului Turnu Măgurele în data de 18.07.2022.

Proba scrisă se va desfăşura în data de 22.07.2022, ora 10,00 la  sediul Primăriei municipiului Turnu Măgurele, str. Republicii, nr.2.

Rezultatele la proba scrisă se vor afişa la sediul instituţiei, în aceeaşi zi cu desfăşurarea probei scrise, până la ora16,00. Contestaţiile se depun la  secretariatul comisiei de soluţionare a contestaţiilor în data de 25.07.2022 pâna cel mai târziu ora16,00.

Comisia de contestaţii va soluţiona eventualele contestaţii ale candidaţilor declaraţi „respins” la proba scrisă în data de 26.07.2022, ora 16.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Turnu Măgurele – Compartiment resurse umane şi la nr.de telefon 0247/416451 interior 129.

Source