Astăzi, 04 februarie, a fost emisă o atenționare meteorologică de 🟨 COD GALBEN ce vizează 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗻𝘀𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮̆𝗿𝗶 𝗮𝗹𝗲 𝘃𝗮̂𝗻𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶, 𝗻𝗶𝗻𝘀𝗼𝗿𝗶 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗿𝗮𝘁𝗲 𝗰𝗮𝗻𝘁𝗶𝘁𝗮𝘁𝗶𝘃 𝘀̦𝗶 𝘃𝗶𝘀𝗰𝗼𝗹 𝗶̂𝗻 𝘇𝗼𝗻𝗮 𝗺𝗼𝗻𝘁𝗮𝗻𝗮̆ (𝗹𝗮 𝗮𝗹𝘁𝗶𝘁𝘂𝗱𝗶𝗻𝗶 𝗱𝗲 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟭𝟱𝟬𝟬 𝗺), valabilă până mâine, 05 februarie, ora 08.00.

Astfel, în intervalul menționat, vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării, iar local în sudul Olteniei, Transilvania, Maramureș și nordul Crișanei, precum și la munte vor fi rafale de 55…70 km/H. În zona montană înaltă, în general la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h, vizibilitatea va fi redusă și va fi viscol.

De asemenea, în această seară, aria precipitațiilor moderate cantitativ (10…15 l/mp) va cuprinde cea mai mare parte a zonei de munte. Vor predomina ploile, determinând topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1500 m va ninge.

Source