Concursul celor mai frumoase vitrine din Focșani din perioada Sărbătorilor de Iarnă 2020-2021 a ajuns la final, ultima etapă stabilind și lista cu câștigătorii acestei competiții.
După afișarea pe pagina de facebook a Primăriei Municipiului Focșani și votul on line din partea cetățenilor, membrii juriului au analizat cu atenție fiecare vitrină în parte, punctajul final fiind media dintre votul publicului și nota dată de juriu. Facem precizarea că ordinea în care s-au clasat concurenții a fost stabilită în baza regulamentului concursului. .
Astfel, în urma deliberării celor 5 membri ai juriului, președinte fiind chiar Arhitectul-Șef al Municipiului Focșani, domnul George Păduraru-Coban, clasamentul final arată după cum urmează:
Zona 1 Centru
– Locul I – EN VOGUE (INVYTO FASHION SRL), punctaj final – 99;
– Locul al II-lea – DEBORAH ( ES ONE CLASSE CENTER SRL )- punctaj final – 98,
– Locul al III-lea – DAEMA SRL – punctaj final – 78.
Zona 2 Obor
– Locul I – IAG PLUS COM SRL, punctaj final – 79;
– Locul al II-lea – F&L LORD COM SRL – punctaj final – 65.
Zona 3 Est
– Locul I – FLORARIA ELA, punctaj final – 84.
Zona 4 Vest
– Locul I – DANIN ND COM SRL, punctaj final – 60;
Zona 5 Sud
– Locul I – DENTISTRY COMFORT SRL, punctaj final – 93,75;
– Locul al II-lea MGM 2001 SRL, punctaj final – 50.
Reamintim faptul că acest concurs a fost inițiat de Primarul Cristi Valentin Misăilă, care, în decembrie 2019, a invitat pentru prima dată toți operatorii economici din oraș să se înscrie într-o competiție a celor mai frumoase vitrine. Ajuns la cea de-a doua ediție, concursul și-a atins scopul principal, acela de a aduce, o dată în plus, magia Sărbătorilor de Iarnă pe străzile orașului nostru și în inimile tuturor focșănenilor, indiferent de vârstă.
Pentru fiecare zonă în parte au fost stabilite câte trei premii, astfel:
– locul I – suma echivalentă cu impozitul aferent clădirii, în procent de 100%, dar nu mai mult de 10000 lei,
– locul II – suma echivalentă cu impozitul aferent clădirii, în procent de 75%, dar nu mai mult de 7500 lei
– locul III – suma echivalentă cu impozitul aferent clădirii, în procent de 50%, dar nu mai mult de 5000 lei.
Felicitări câștigătorilor, dar și tuturor celorlalți participanți la concursul nostru. De asemenea, mulțumiri și miilor de focșăneni, care au ținut să își exprime opinia, atât prin intermediul votului on line cât și prin sutele de mesaje transmise pe pagina de facebook a municipalității.

Biroul de presă

Source