Campanie de conștientizare pe tema combaterii ambroziei
În scopul instituirii unor măsuri de prevenire, combatere timpurie şi distrugere a buruienii ambrozia, în cadrul obligațiilor legale ce îi revin, Primăria Timișoara derulează, în perioada următoare, o campanie de creștere a gradului de conștientizare a pericolului răspândirii ambroziei și a efectelor negative asupra sănătății oamenilor. Pentru a spori eficiența combaterii acestei buruieni și pentru o bună informare a cetățenilor, venim cu o serie de recomandăripentru îndepărtarea acesteia. Facem, de asemenea, un apel la întreaga comunitate pentru implicarea tuturor proprietarilor sau deținătorilor de terenuri în scopul eradicării ambroziei, pentru un aspect cât mai plăcut orașului și, mai ales, pentru a elimina punerea în pericol a sănătății oamenilor.
Cine trebuie să distrugă buruiana ambrozia?
Distrugerea acestei buruieni se face, conform obligațiilor legale, de către toți proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții, unde au fost identificate focare de infestare. Aceștia au obligația ca, după distrugerea buruienii, să informeze în scris autoritatea administrației publice locale pe raza căruia se află terenul infestat, în vederea verificării aplicării lucrărilor de combatere. (Art. 1, alin. (1) – (3), L.62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia)
Când trebuie să fie distrusă buruiana?
Buruiana ambrozia trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an. În cazul reapariției focarelor de infestare se recomandă efectuarea repetată a lucrărilor de combatere pe întreaga perioadă a anului, evitându-se astfel apariția inflorescențelor.
Cum poate fi combătută/distrusă buruiana ambrozia ?
În majoritatea cazurilor buruiana este răspândită și ocupă spații/vetre compacte. Ca urmare, cele mai bune rezultate se pot obține prin cosirea manuală a acestor vetre sau prin folosirea diferitelor echipamente mecanice de tuns iarba, în special pe alineamentele căilor ferate, a drumurilor și pe marginea parcelelor.
Atunci când buruiana este răspândită în interiorul tarlalelor/solelor agricole, în special în interiorul unor crovuri, stufărișuri, denivelări etc., distrugerea se poate face prin aplicarea unor lucrări de discuit, grăpat sau prin folosirea unor cositori mecanice.
Când buruiana este răspândită pe suprafețe mai mari se pot aplica erbicide, după caz, începând de primăvara devreme, când buruiana are 10 – 15 cm și poate fi recunoscută cu ușurință.
În vederea stabilirii tipului de erbicid și a dozei, proprietarii/deținătorii/administratorii de terenuri pot apela la specialiștii direcțiilor pentru agricultură județene pentru a primi informații detaliate sau, după caz, la specialiști din cadrul primăriilor.
În cazul existenței unor focare izolate, buruiana poate fi smulsă relativ ușor, folosind mănuși de protecție pentru evitarea iritațiilor, distrusă cu sapa sau prin secerare.
Pentru ca lucrările de combatere să fie cât mai eficiente, cositul mecanic sau manual trebuie efectuat cât mai aproape de suprafața solului, în vederea distrugerii tuturor ramificațiilor care pornesc din tulpina principală. În caz contrar, se distruge doar tulpina principală, iar restul ramificațiilor se dezvoltă, înfloresc și produc în continuare polen.
Se recomandă cositul repetat de 2 – 3 ori pe an.
Lucrările de combatere se repetă în fiecare an până la eradicarea buruienii.
Menționăm efectele grave asupra sănătății: Ambrozia produce o cantitate mare de polen, iar acesta conține multiple fragmente extrem de alergizante. Este suficientă o concentrație de polen în aer de sub 30 grăunciori de polen/m3 pentru a induce o reacție alergică. Persoanele foarte sensibile pot fi afectate chiar de 1-2 grăunciori de polen/m3.
În mod uzual, alergiile la polen sunt cauzate de expunerea la polenul de ambrozia pe parcursul mai multor ani (3-4 ani), astfel că simptomele de rinită alergică apar la copii cu vârsta de cel puțin 4-5 ani. Sunt cazuri când vârsta de apariție a simptomelor a coborât sub 1 an, existând chiar și copii de 6 luni care prezintă rinită alergică indusă de polenul de ambrozia.
Se evidențiază astfel gravitatea extremă generată de alergia la ambrozia, care afectează sănătatea unei largi categorii de populație, care include și copii cu vârsta de sub 1 an.
Se apreciază că, din populația activă a României (9.000.000 persoane), un număr de 482.000 persoane sunt alergice la polenul de ambrozia, majoritatea prezentând rinoconjunctivită, afecțiune care în timp evoluează spre astm. Se estimează că populația expusă la polenul de ambrozia atinge 6 milioane, majoritatea din vestul țării, celelalte regiuni fiind mai puțin afectate.
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, responsabilitatea identificării terenurilor infestate cu buruiana ambrozia revine autorităților administrației publice locale (primăriilor comunale, orășenești și municipale), care trebuie să verifice anual terenurile de pe raza administrativ-teritorială a acestora, să identifice proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții unde au fost identificate focare de infestare și să îi someze în timp util, astfel încât lucrările de combatere să fie efectuate până la data de 30 iunie a fiecărui an.
Verificarea și identificarea terenurilor infestate cu specii de buruieni aparținând genului ambrozia se va declanșa primăvara, după răsărirea acestei specii.
Care sunt sancțiunile pentru proprietarii/deținătorii/administratorii/beneficiarii de terenuri care nu aplică măsurile necesare de combatere?
Persoanele fizice și juridice au obligația de a efectua lucrări de combatere a ambroziei, în caz contrar se vor emite avertismente, iar ulterior se vor aplica sancțiuni cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei, iar persoanele juridice cu amenzi de la 5.000 lei la 20.000 lei.
Biroul Avize și Control Mediu
The post Campanie de conștientizare pe tema combaterii ambroziei first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.
Source