Astăzi îl sărbătorim pe domnul Alexandru Leșco, Cetățean de Onoare al Municipiului Focşani și luptător pentru unitatea Republicii Moldova

Alexandru Leșco a luptat pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul conflictului armat de la Nistru, de la începutul anilor ’90.
A fost arestat de forțele separatiste în Tiraspol, în luna iunie 1992, alături de ceilalți membri ai așa-numitului grup Ilașcu, fiind condamnat la 12 ani de închisoare pentru simplu motiv că și-a dorit unitatea Republicii Moldova!
A fost eliberat după ispășirea condamnării, în iunie 2004.
În timpul detenției în Transnistria, a primit titlul de „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Focşani, în luna decembrie 1993.
De asemenea, Alexandru Leșco a fost decorat în iulie 2007, de Președintele României cu „Ordinul Național Steaua României” în grad de cavaler, precum și de Președintele Republicii Moldova cu „Ordinul Republicii” în august 2010.
La aniversarea zilei de naștere a domnului Alexandru Leșco, Primarul Cristi Valentin Misăilă îi transmite sincere și cordiale felicitări, multă sănătate, împlinire şi pace sufletească.
La mulți ani!

Source