VACCINARE  COVID 19- ETAPA A 2-a

PRIMĂRIA VALEA VIILOR, VINE ÎN SPRIJINUL PERSOANELOR VÂRSTNICE , PESTE 65 DE ANI , PRIN PROIECTUL  ”ÎNFIINȚARE CENTRU AMINTIRI FRUMOASE” DERULAT PRIN FEADR, MASURA 322 , PUNÂND LA DISPOZIȚIA  CELOR CU VENITURI MICI , FARA APARȚINĂTORI ȘI CELOR  CARE NU AU POSIBILITAȚI DE DEPLASARE LA CENTRU DE VACCINARE,  MICROBUZUL DIN DOTARE, PENTRU A FI TRANSPORTAȚI LA MEDIAȘ.

ÎN ACEST SENS PERSOANELE DIN CATEGORIA AMINTITĂ VOR APELA LA DIRECȚIA DE ASISTENȚA SOCIALA A COMUNEI , CARE SE VA OCUPA DE PROGRAMARE  ȘI ORGANIZAREA TRANSPORTULUI , PERSOANA DE CONTACT FIIND D-ȘOARA  MAGRINA LUP , ASISTENT MEDICAL COMUNITAR , LA  TELEFON FIX DISPENSAR 0269/515334 SAU MOBIL  0756070700.

CHIAR DACĂ VACCINAREA NU ESTE OBLIGATORIE,  EU PERSONAL, ÎN CALITATE DE PRIMAR, DAR MAI ALES ÎN CALITATE  DE MEDIC VETERINAR PRIMAR, O RECOMAND CU TOATĂ CONVINGEREA, MAI ALES PENTRU ACEASTĂ CATEGORIE ATÂT DE VULNERABILĂ DAR ȘI PENTRU CELELALTE CATEGORII,CĂRORA LE RECOMAND SĂ DEA DOVADĂ DE SOLIDARITATE CU ACESTIA ȘI SĂ SE VACCINEZE CU TOȚII , NUMAI ASTFEL VOM PUTEA REVENII LA O NORMALIATE SOCIO-ECONOMICĂ, SCĂPÂND DEFINITIV DE ACEASTĂ GRAVĂ  PANDEMIE. VĂ RECOMAND DE ASEMENEA SĂ NU DAȚI CREZARE TUTUROR ZVONURILOR CARE APAR PE  DIVERSE SURSE, IATĂ S-AU VACCINAT ÎN ÎNTREAGA LUME , ÎNCA DE ANUL TRECUT MILIOOANE DE OAMENI DEJA ȘI N-AU FOST REACȚII POSTVACCINALE MULT DIFERITE DE ALTE VACCINURI, IAR VACCINAREA DIN UTIMII ANI A SALVAT PE ÎNTREG MAPAMONDUL MILIARDE DE VIEȚI OMENȘTI DE DIVERSITATEA DE PANDEMII APĂRUTE IN TIMP. AȘADAR PE PRINCIPIUL DOVEDIT CU PRISOSINȚĂ CUM CĂ ESTE MULT MAI UȘOR ”SĂ PREVII DECÂT SĂVINDECI”SOLICIT TUTUROR SĂ DAȚI DOVADĂ DE SPIRIT CIVIC ȘI SOLIDARITATE.

PRIMAR

Dr. Pinte Ilie Avram

Last modified: 18 ianuarie 2021

Source