Primăria Municipiului Focșani anunță inițierea proiectului de act normativ privind avizarea documentației de atribuire pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a localităților membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești, județul Vrancea și acordarea mandatului special Primarului municipiului Focșani, domnul Cristi-Valentin Misăilă, să aprobe întreaga documentație de atribuire în cadrul adunării generale a asociației.
Proiectul de act normativ, împreună cu documentația aferentă, poate fi consultat:
• pe pagina de internet a instituției la www.focsani.info – secțiunea Transparență decizională și Secțiunea Monitorul Oficial Local,
• la sediul Primăriei municipiului Focșani
• proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la biroul de relații cu publicul al instituției.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supuse procedurii de transparență decizională se pot depune până la data de 10 octombrie 2024
ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail [email protected]
prin poștă, pe adresa Primăriei municipiului Focșani, str. Cuza Vodă nr. 9A, Focșani, județul Vrancea,
la sediul instituției din str. Cuza Vodă nr. 9A, la Registratura generală, de luni până joi între orele 08,00-16,00, vineri între orele 08,00-14,00.
Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării de întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică.