Agenții economici care au generat anul trecut deșeuri medicale și din construcții, obligați să anunțe Primăria Timișoara cum le-au gestionat

Primăria Municipiului Timișoara aduce la cunoștința cetățenilor că, pînă la data de 1 martie 2023, producătorii/ generatorii de deșeuri medicale, au obligația să prezinte Planul de eliminare a deşeurilor pentru activităţile medicale pe care le-au desfășurat în anul precedent, pe teritoriul municipiului Timişoara. Conţinutul Planului de eliminare a deşeurilor este prevăzut la art. 5, lit. B din HCL nr.190/2020, iar compartimentul din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara care se ocupă de recepționarea acestora este Biroul de Avize și Control Mediu, prin intermediul Camerei 12.  

Aceeași cerință, cu aceeași dată, se aplică și producătorilor/generatorilor de deşeuri de la lucrările de intervenţii, refaceri şiconstrucţii edilitar–gospodăreşti, conţinutul Planului de eliminare a deşeurilor fiind prevăzut la art. 10, alin. (2)  din HCL nr. 320/2022.

Planul de eliminare a deşeurilor va fi depus în două exemplare, din care un exemplar vizat va putea fi ridicat de la Camera 12, după 15 zile. În cazul planurilor incorecte sau incomplete, documentaţia va fi restituită la acelaşighişeu, urmând a se depune o nouă documentaţie, întocmită în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Nedepunerea Planului de eliminare a deşeurilor, atrage după sine amenzi contravenționale de 1.500 – 2.000 lei,  pentru persoane fizice și 2.000 – 2.500 lei pentru persoane juridice.

Depunerea documentelor se face la Primăria Municipiului Timişoara, Camera 12 – Serviciul Informare și Consiliere Cetăţeni, ghişeele 1 şi 2.

ServiciulComunicare

The post Agenții economici care au generat anul trecut deșeuri medicale și din construcții, obligați să anunțe Primăria Timișoara cum le-au gestionat first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source