Cod MySMIS2014: 126260/ Cod SIPOCA 526

Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020”, Axa Prioritară 2 – Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Obiectiv specific 2.1 – Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP.
Beneficiar: Municipiul Roman

Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea capacității instituționale și eficientizarea activității la nivelul Municipiului Roman, prin simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni, implementând măsuri din perspectiva back-office (adaptarea procedurilor interne de lucru, digitalizarea arhivelor) și front-office pentru serviciile publice furnizate.

Obiective specifice:
OS1.Implementarea unor măsuri de simplificare pentru cetățeni, în corespondență cu Planul integrat pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetățenilor, atât din perspectiva back-office (adaptarea procedurilor interne de lucru, digitalizarea arhivelor), cât si front-office.
OS2. Dezvoltarea cunoștințelor și abilităților personalului din cadrul Municipiului Roman, în vederea sprijinirii măsurilor vizate de proiect.

Activitățile proiectului sunt următoarele:
Activitatea 1. Managementul proiectului
Activitatea 2. Simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni
2.1 Implementarea unei platforme integrate pentru servicii electronice
2.2 Implementarea unui terminal interactiv self-service pentru servicii electronice
2.3 Implementarea unei soluții pentru managementul integrat al documentelor
2.4 Implementarea unei platforme pentru arhivare electronică
2.5 Instruirea utilizatorilor și adminsitratorilor soluțiilor informatice, cu implementarea principiilor orizontale
2.6 Retrodigitalizarea documentelor din arhiva instituției

Activitatea 3. Informare și publicitate

Rezultatele proiectului:

  1. Platformă integrată (portal web, aplicație pentru dispozitive mobile) pentru servicii electronice complete (descărcare/completare/transmitere documente, plată electronică, semnătură electronică, notificări asupra stadiului demersului) cu un nivel 5 de sofisticare.
  2. Terminal interactiv self-service pentru servicii electronice (depunere documente), plasat în locația cu cea mai mare accesibilitate din cadrul municipiului.
  3. Soluție pentru managementul integrat al documentelor.
  4. Platformă integrată pentru arhivare electronică.
  5. 50 de persoane din cadrul grupului țintă, instruite în ceea ce privește utilizarea/administrarea soluțiilor informatice implementate în cadrul proiectului.

Proiectul asigură aplicarea principiilor orizontale din Acordul de parteneriat (Secțiunea 1B – Aplicarea principiilor orizontale menționate la articolele 5, 7 și 8 din Regulamentul UE nr. 1303/2013), respectiv la dezvoltarea durabilă, accesibilitate, egalitatea de șanse.
Soluția informatică propusă prin proiect va include funcționalități care asigură punerea în practică a următoarelor măsuri/deziderate din Planul integrat pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetățenilor: accesibilizarea mediului comunicațional și
informațional pentru persoanele cu dizabilități; informarea cetățenilor cu privire la procedurile și instrumentele de simplificare care se vor introduce, în vederea facilitării interacțiunii cu instituția si asigurarea de suport pentru trecerea de la interacțiunea fizică (la ghișeu) la cea
electronică.
Proiectul promovează conceptul de oraș inteligent, punând în practică recomandările europene privind asigurarea durabilității orașelor ca rezultat al unei simbioze inteligente între tehnologii mai mature și inovatoare, platforme integrate, infrastructuri moderne, eficiență energetică, reproiectarea unor servicii mai eficace pornind de la exigențele cetățenilor și utilizatorilor, integrarea internetului.
Valoarea totală a proiectului: 3.020.255,73 lei
Valoarea eligibilă a proiectului: 2.670.259,78 lei
Valoarea eligibilă nerambursabilă: 2.616.854,58 lei
Valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 2.269.720,83 lei
Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 347.133,75 lei
Cofinanțarea eligibilă a beneficiarului: 53.405,20 lei
Valoarea neeligibilă a proiectului: 349.995,95 lei
Data de începere a proiectului: 29.11.2018
Perioada de implementare: 28 luni

Source