Prima creșă din orașul Negrești-Oaș a fost inaugurată miercuri, instituția de învățământ ante-preșcolar urmând să primească un număr de 60 de copii  până la 3 ani.  Creșa este una foarte modernă, dotată la ultimele standarde, și oferă servicii de îngrijire și educație timpurie de calitate și supraveghere.

”Inaugurăm astăzi prima creșă din Negrești-Oaș, după 30 de ani în care orașul nostru nu a oferit astfel de servicii educaționale. Este nu doar prima creșă din oraș, ci o instituție de învățământ ante-preșcolar care îndeplinește ultimele standarde în domeniu, începând de la spații dedicate până la dotări interioare și exterioare. Sunt bucuroasă că prin acest proiect am reușit să cream 30 de locuri noi de muncă, iar pentru copii un mediu educațional în concordanță cu timpurile în care trăim, care să le ofere confort și – foarte important – siguranță. Este o investiție mult așteptată de părinții din orașul nostru, iar noua creșă vine în întâmpinarea celor care, în momentul în care revin la serviciu, la finalul concediului de îngrijire, sau în unele cazuri mai devreme, sunt în situaţia dificilă de a nu avea cu cine să-i lase pe micuţi. Este un loc în care cei mai mici locuitori ai orașului nostru vor avea posibilitatea să descopere lumea într-un mediu cald, prietenos și protectiv, iar părinții să aibă liniștea că aici micuții lor vor fi în siguranță”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

 Dotări la standarde europene

Valoarea investițiilor realizate la creșă se ridică la 3,826  milioane lei cu TVA, fiind finanțate din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală și din buget local,  din care  3,3 milioane de lei investiția sine (construcția efectivă)  și  526.000 lei dotări.

  • Constructor – SC AVRIL SRL;
  • Proiectare – CENTRUL  JUDEȚEAN de PROIECTARE  Satu Mare;
  • Dirigenția de șantier – SC ENCON PLANNING SRL prin dl ing. KISS SZOBOLCS

Creșa cu o suprafață de 965 mp, regim de înălțime – P , a fost costruită pe locul fostei școli nr. 2, pe strada Popești. Creșa are 4 dormitoare, 2 săli de joacă, grupuri sanitare pentru copii, biberonerie, oficii alimentare, bucătărie cu spațiile de depozitare aferente și camere de preparare pe categorii de mâncare, spații pentru personalul medical și cel de conducere. Creșa va putea primi din perioada imediat următoare un număr de 60 de copii   până la 3 ani.

Centru de informare și formare pentru părinți

 Complementar prin proiectul „Dezvoltarea serviciilor de educaţie antepreşcolară în oraşul Negreşti-Oaş”, aflat în implementare, finanțat cu 2,7 milioane de lei din fonduri europene prin Programul Operațional Capital Uman,  vor fi achiziționate dotări precum saltele și lenjerii de pat, echipamente, dotări IT, până la centre de joacă pentru exterior și diverse jocuri de îndemânare, care au ca scop dezvoltarea creativității și autonomiei personale a copiilor.

De asemenea, personalul creșei va fi angajat prin proiect și va beneficia de sesiuni de formare și dezvoltare profesională, cu scopul de a îmbunătăți rezultatele învățării și competențele copiilor.  Acest proiect are o durată de 30 de luni, iar obiectivul acestuia este creșterea participării la învățământul ante-preșcolar pentru un număr de 73 de copii din orașul Negrești-Oaș.

 “Prin acest proiect ne vom adresa și părinților, care vor putea să-și dezvolte competențele parentale și încrederea în capacitatea lor de a-și crește și educa copilul. Astfel, creșa va fi un centru de informare – formare pentru creșterea competențelor parentale ale unor familii tinere din comunitate care au sau urmează să aibă un copil, dar și o resursa de informare semnalând problemele cu care se confruntă familiile, situațiile de risc, de criză, existența unor cazuri de neglijare sau abuz”, a adăugat Aurelia Fedorca.

Prin implementarea acestui proiect se dorește reducerea numărului de copii antepreşcolari ce aparțin familiilor vulnerabile, ce nu frecventează sistemul de învățământ timpuriu, dar și creșterea gradului de sensibilizare şi de educație a părinților privind dezvoltarea armonioasă a copilului şi importanța participării acestora la sistemul de învățământ încă din perioada timpurie.

Source