Joi, 20 ianuarie 2022, în cadrul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a fost avizat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), realizat în cadrul proiectului european „Planificarea și managementul mobilității urbane durabile prin elaborarea PMUD”, cod SIPOCA / MySMIS 768 / 136071, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului a fost reprezentat de dezvoltarea unui plan strategic coerent, conceput să asigure o viziune sustenabilă de dezvoltare a mobilității urbane durabile în Municipiul Focșani, prin elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, astfel încât acesta să raspundă nevoilor si exigențelor de finanțare pentru perioada de programare a fondurilor europene 2021-2027. Prin intermediul proiectului a fost elaborat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru perioada 2021-2027.
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) este un document strategic de politică publică ce are drept scop satisfacerea nevoilor de mobilitate ale persoanelor și activităților economice în arealurile urbane pentru o mai bună calitate a vieții.
Scopul acestui plan este acela de definire de strategii, politici, proiecte și priorități pentru un transport durabil – luând în calcul toate formele de transport din întreaga aglomerație urbană, cu precădere transportul public și privat, de marfă și de pasageri, motorizat și nemotorizat, în mișcare sau în staționare. Un alt scop al proiectului este de a integra proiecte și măsuri asociate transportului durabil cu celelalte proiecte incluse în strategia de dezvoltare durabilă și sustenabilă a Municipiului Focșani.
Obiectivele acestui proiect au fost:
accesibilitatea unui număr cât mai mare de focșăneni la soluții de transport;
realizarea unui transport în siguranță;
conservarea unui mediu sănătos;
eficiență economică.
În cadrul PMUD au fost identificate și mai multe proiecte, dar și surse de finanțare, pe care Primăria Municipiului Focșani intenționează să le propună, în exercițiul financiar 2021-2027.
Iată proiectele:
Dezvoltarea rețelei de piste dedicate circulației bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing;
Creșterea accesibilității între Focșani și Mândrești prin crearea infrastructurii pentru deplasările cu bicicleta;
Creșterea mobilității urbane prin infrastructura de transport alternativă;
Creșterea accesibilității la modurile de deplasare alternative prin crearea unei rețele de parcări pentru biciclete, inclusiv stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice;
Amenajarea de pasaje pentru bicicliști, pentru asigurarea conectivității cu rețeaua de piste de biciclete;
Refacere trotuare, alei, parcaje și covor asfaltic Strada Mare a Unirii;
Stații de încărcare pentru vehicule electrice;
Dezvoltarea rețelei de piste de biciclete conectate într-o abordare intermodală;
Reabilitarea și modernizarea trotuarelor pentru creșterea accesibilității și siguranței deplasărilor pietonale;
Amenajarea de zone de tip „shared space”;
Amenajarea de pasarele pietonale și pentru bicicliști în vederea creșterii accesibilității la rețeaua de mobilitate urbană și a siguranței deplasărilor alternative;
Amenajarea unei pasarele pentru bicicliști la ieșirea din sud a municipiului;
Derularea de campanii pentru conștientizarea conceptului „car-sharing”.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani