„Festivalul Drapelului”, Ediția a II-a

În perioada 24-25 Iunie 2023, la Comarnic va fi organizată cea de-a II-a ediție a evenimentului muzical cu temă tradițională „Festivalul Drapelului”, dedicat Zilei Naționale a Drapelului, sărbătorită în România anual pe 26 iunie. Spectacolul, cu o durată de două zile, va avea loc pe terenul de fotbal al orașului Comarnic, iar pe scenă vor urca artiști precum Laura Lavric, Veta Biriș, Anca Țurcașiu, Fuego, Adrian Enache, Gabriel Dorobanțu și mulți alții.

Puțini știu că la Comarnic, pe unul dintre cele mai importante repere ale orașului: Muntele Pleșuva, a fost arborat pentru prima data tricolorul românesc, în 1839, marcând, astfel, pe veci localitatea noastră drept un punct crucial în stabilirea identității neamului românesc. Informația rezultă din mărturisirile francmasonului Jean Alexandre Vaillant, chemat și stabilit în Muntenia în 1830, profesor și director al „Colegiului Sf. Sava” din București, în perioada 1831-1834. Potrivit acestuia, tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleșuva (Comarnic – jud. Prahova). Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.

            Cum în fiecare an pe 24 Iunie sărbătorim și „Ziua Națională a Iei”, vom celebra cu această ocazie și portul național, purtând o ie sau o cămașă tradițională  românească.

            De asemenea, Sâmbătă, 24.06.2023, în jurul orelor 14.00, această a doua ediție a evenimentului va cuprinde  ceremonia de arborare a drapelului României în oraș, lângă scenă, și apoi deplasarea  într-o procesiune deosebită pe muntele Pleșuva, unde a fost arborat pentru prima oară Tricolorul țării noastre în 1839, unde vom înălța pe catarg un  drapel de mari dimensiuni.

Evenimentul de amploare este organizat de Primăria Comarnic, împreună cu grupul de firme Mari Vila, iar muzica, dansul și voia bună vor fi prezentate de cunoscutul jurnalist Octavian Ursulescu și de actorul Gabriel Fătu.

            Vă așteptăm la cea de-a doua ediție a Festivalului Drapelului de la Comarnic, un spectacol dedicat Tricolorului, iubitorilor de istorie, cultură și tradiție românească!

 

 

 

Primăria Comarnic

Source