41 de proiecte depuse în cadrul programului de bugetare participativă din acest an au fost declarate eligibile. Nouă dintre propunerile transmise au fuzionat, având tematică similară. 67 de proiecte nu au îndeplinit criteriile de eligibilitate, fiind respinse. Principalele motive care au stat la baza respingerii proiectelor sunt incompatibilitatea cu planuri ori lucrări existente pe agenda Primăriei, suprapunerea peste lucrări în derulare, depășirea bugetului solicitat pentru propunere sau neîncadrarea în obiectul prezentei inițiative. În total, timișorenii au depus 117 propuneri în cadrul acestei sesiuni a campaniei de bugetare participativă.
Acesta este rezultatul analizei realizate de către Comisia de buget participativ, împreună cu aparatul de specialitate al primăriei, în urma verificării celor 117 propuneri din punct de vedere tehnic, juridic și financiar. Motivul respingerii este publicat pe pagina fiecărui proiect în parte, care poate fi accesată prin acest link: https://decidem.primariatm.ro/bp/2023/propuneri.
Dintre proiectele eligibile, 10 sunt dedicate zonelor Kuncz (2), Polonă (2), Ronaț (2) și Fratelia (4), alocarea bugetară dedicată special cartierelor defavorizate fiind o noutate a programului de bugetare participativă aflat anul acesta la cea de-a doua ediție.
Bugetul total estimativ al proiectelor eligibile este de peste 13.000.000 lei.
Până la finalul lunii (31 mai) pot fi depuse eventualele contestații, urmând ca din 1 iunie proiectele eligibile să intre în procesul de vot.
Contestațiile pot fi transmise prin email, la adresa [email protected] sau pot fi depuse fizic, la Camera 12, în atenția Serviciului Guvernanță Participativă și Management Cartiere.
Etapa de vot se va deschide în data de 1 iunie și se va desfășura până în 2 iulie. Se va putea vota online, iar cei care nu au acces la internet sau nu pot vota digital, vor primi suport în acest sens, în cadrul unor întâlniri în cartiere.
Proiectele câștigătoare, care vor fi desemnate în urma votului timișorenilor, vor fi implementate de Primăria Municipiului Timișoara, în limita bugetului total alocat campaniei de bugetare participativă, în valoare totală de 4,2 milioane lei.
Proiectele eligibile pot fi accesate la acest link: https://decidem.primariatm.ro/bp/2023/proiecte
Serviciul Comunicare
The post 41 de proiecte vor intra la vot în cadrul campaniei de bugetare participativă first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.
Source