ANUNȚ IMPORTANT

Având în vedere intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență Nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, conform prevederilor art.IV,

în anul 2023, începând cu 15.05.2023, data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice din:

…………

  1. b) instituţiile publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

În sensul O.U.G. nr.34/2023, prin post unic se înţelege:

  1. a) acel post ale cărui atribuţii, prin conţinutul şi natura lor, sau responsabilităţi stabilite nu se regăsesc într-o altă structură organizatorică;
  2. b) un post dintre cele aflate în structura în care există numai posturi vacante.

(6) Pentru posturile pentru care s-a afişat rezultatul selecţiei dosarelor de concurs anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se pot continua procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la data publicării anunţului privind concursul.

În conformitate cu prevederile art. IV alin(6), vă anunțăm că pentru următoarele concursuri continuă procedura de ocupare:

– concursul de recrutare în vederea ocupării pe durată nedeterminată, cu normă întreagă a unui post vacant contractual de execuție de inspector de specialitate 1A la Serviciul Investitii și lucrări publice din cadrul Direcției Tehnice și de Investății ( anunț concurs nr.30484 din 27.04.2023)

 

– concursul de recrutare în vederea ocupării pe durată nedeterminată a postului vacant contractual de șef formație, cu normă întreagă al Formației confecții metalice și instalații electrice, Serviciul administrare și întreținere patrimoniu din cadrul Direcției Servicii Edilitare ( anunț concurs nr.30485 din 27.04.2023).

 

În conformitate cu prevederile art. IV, alin(1), lit b) a O.U.G. nr.24/2023 vă anunțăm că pentru următoarele concursuri continuă procedura de ocupare:

– concursul de recrutare în vederea ocupării pe durată nedeterminată a unui post vacant de funcţie publică, de execuție, de inspector clasă I, grad profesional asistent, cu durata normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână, la Compartimentul control intern managerial din cadrul Serviciului control, calitate, monitorizare mediu și marketing instituțional (anunț concurs nr. 33838 din 11.05.2023).

 

În temeiul prevederilor art. IV al O.U.G. următoarele concursuri sunt anulate:

– concursul de recrutare în vederea ocupării pe durată nedeterminată a unui post vacant de funcţie publică, de execuție, de inspector clasă I, grad profesional principal, cu durata normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână, la Biroul evidența persoanelor din cadrul Direcției locale de evidența persoanelor (anunț concurs nr. 33520 din 10.05.2023);

– concursul de recrutare în vederea ocupării pe durată determinată a unui post de casier, temporar vacant, contractual de execuție, cu normă întreagă la Serviciul Complex de agrement Ștrand Moldova din cadrul Direcției Servicii Edilitare ( anunț concurs nr.33521/10.05.2023);

– concursul de recrutare în vederea ocupării pe durată nedeterminată a unui post vacant de funcţie publică de execuție, de inspector clasă I, grad profesional principal, cu durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână, la Serviciul Impozite și Taxe Persoane Fizice, D.I.T.L. ( anunț concurs nr.10565/10.05.2023);

– concursul de recrutare în vederea ocupării pe durată nedeterminată a unui post vacant de funcţie publică, de execuție, de consilier juridic clasă I, grad profesional debutant cu durata normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână, la Biroul recuperare creanțe contribuabili în insolvență din cadrul Direcției Juridice și Admistrație Publică ( anunț concurs nr.33585/10.05.2023);

– concursului de recrutare în vederea ocupării pe durată nedeterminată a unui post vacant de funcţie publică, de execuție, de inspector clasa I grad profesional principal, cu durata normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână, la Serviciul Impozite și Taxe Persoane Juridice din cadrul Directiei Impozite si Taxe Local ( anunț concurs nr.33585/10.05.2023).

 

Primar,                                                    Şef Serviciul resurse umane, salarizare

Leonard Achiriloaei                                   Otilia Gălăţeanu

Source