HOTĂRÂRE | 87| din data de 30.08.2022
Privind aprobarea dării în administrare a unor bunuri imobile, proprietate publică a comunei Mogoșoaia – Grădinița cu program prelungit din Comuna Mogoșoaia, județul Ilfov”
AVÂND ÎN VEDERE:
Proiectul de hotărâre;
Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;
Raportul compartimentului de specialitate;
Avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Mogoșoaia;
Prevederile art. 112 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare
Art. 867 și urm. din Codul Civil, cu modificările și completările ulterioare
În temeiul art. 297 alin. (1) lit. a), art. 298 și art. 299 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Conform art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOGOŞOAIA HOTĂRĂŞTE:
Art. . 1 Aprobarea dării în administrare către Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Mogoșoaia, județul Ilfov”, unitate de învățământ cu personalitate juridică, a bunurilor imobile “Grădiniță cu Program Prelungit” – clădire și teren aferent, proprietate publică a comunei Mogoșoaia, în care se desfășoară activitatea de învățământ preuniversitar de stat, pe durata derulării activitații de învățământ.
Art. 2 Aprobarea contractului-cadru de dare in administrare conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 3 Împuternicirea doamnei Roxana Cristina Chihai, în calitate de viceprimar al comunei Mogoșoaia, în vederea semnării contractului menționat la art. 2.
Art. 4 Bunurile imobile Grădiniță cu Program Prelungit” – clădire și teren aferent, precum și bunurile mobile prevăzute în contract, vor fi predate în baza unui proces-verbal de predare-primire, în termen de 10 zile de la data încheierii contractului menționat la art. 2.
Art. 5 Primarul Comunei Mogoşoaia va asigura executarea prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 6 Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărare Prefecturii Judeţului Ilfov pentru control şi verificarea legalităţii şi o va afişa în locuri publice pentru a fi cunoscută de cetăţeni.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 15 voturi pentru, voturi împotrivă 0, abţineri 0, dintr-un număr de 15 consilieri prezenţi la şedinţă.
Preşedinte de şedinţă, Florin Răducu Covaci |
Contrasemnează, Secretar General, Roxana Cristina Bute |