Reabilitarea rețelei de termoficare continuă. Valoarea lucrărilor aflate în derulare va fi actualizată în conformitate cu legislația, din cauza creșterii prețurilor materialelor

Un proiect de hotărâre, care va fi supus aprobării Consiliului Local al Municipiul Timișoara vizează majorarea valorii investiției „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din municipiul Timişoara în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană – Etapa II”.

Valoarea totală majorată a investiției este de 160.280.811,28 lei (TVA inclus), ceea ce înseamnă o creștere cu 11.789.382,45 față de contractul inițial. Cea mai mare parte a investiției este realizată cu fonduri europene, la care se adaugă fonduri din bugetul național( Fonduri UE – 85%, Buget de stat – 13%, Buget local – 2%) Diferența care revine Municipiului Timișoara este de 198.140,89 lei și reprezintă partea de co-finanțare din bugetul local, plus 1.882.338,37 lei – cheltuieli neeligibile.

Obiectivul general al proiectului este reducerea impactului negativ asupra mediului şi diminuarea efectelor schimbărilor climatice cauzate de sistemul centralizat de alimentare cu energie termică în scopul îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei în Timişoara şi asigurării conformării cu obligaţiile de mediu stabilite prin Tratatul de Aderare.

Obiectivul specific al proiectului constă în reabilitarea unor tronsoane din rețeaua primară şi din cea secundară de distribuţie a energiei termice pentru încălzire şi apă caldă de consum.

Rețelele supuse reabilitării sunt legate de 25 de puncte termice, iar la finalul lucrărilor va creşte eficienţa energetică a sistemului, se va reduce consumul de combustibil în sursa/CET, se vor reduce emisiile de poluanţi, vor scădea pierderile din rețea, fiind înlocuite conductele vechi și uzate, care generează pierderi, cu un sistem legat preizolat. Se realizează și un sistem de monitorizare a stării izolației conductelor, deoarece lipsa acestui sistem nu permite depistarea rapidă a spargerilor și eliminarea acestora operativ, ceea ce face ca până la depistarea neetanșeităților pierderile de fluid și căldură să fie mari.

În urma realizării investiţiei, se vor reabilita 9 kilometri de rețele primare și 20 de kilometri de rețele secundare, în total lungimea traseului reabilitat fiind de 29 de kilometri.

Stadiul actual al lucrărilor:

– Contractul de proiectare și execuție lucrări de reabilitare a 9,067 km traseu de rețea termică primară este la stadiul fizic de realizare de 47%. Executant: Asocierea Energomontaj S.A. – lider, Elsaco Electronic SRL si Constructii Erbasu S.A.

– Contractul de proiectare și execuție lucrări de reabilitare a 20,095 km traseu de rețea termică secundară este realizat în proporție de 80,31%. Executant: Asocierea Elsaco Electronic SRL- lider, Energomontaj S.A. si Constructii Erbasu S.A.

Termenul de finalizare este decembrie 2023.

Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Primăria Municipiului Timișoara intenționează să întocmescă documentația pentru etapa a III de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare, pentru care va accesa finanțare externă, tot pentru reabilitări de rețele.

Proiectul de hotărâre este disponibil integral la: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=2B269F173B9E0B30C2258859003FA9B1

Serviciul Comunicare

The post Reabilitarea rețelei de termoficare continuă. Valoarea lucrărilor aflate în derulare va fi actualizată în conformitate cu legislația, din cauza creșterii prețurilor materialelor first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source