Produse alimentare pentru copiii care provin din familii defavorizate |
Începând de astăzi, 19 aprilie 2021, Primăria Municipiului Deva, prin Direcţia de Asistenţă Socială Deva va distribui produse alimentare „Bebivita” pentru copii cu vârste între 6 luni şi 5 ani, care provin din familii defavorizate din municipiul Deva.
Concret, 60 de copii, proveniţi din familii care beneficiază de ajutor social şi alocaţie pentru susţinerea familiei vor primi câte trei baxuri de borcane cu piure de fructe „Bebivita”.
Produsele alimentare vor fi distribuite la „Cantina socială” din Deva (str. Titu Maiorescu, nr. 24), de luni până joi, între orele 9:00-15:00, şi vor fi ridicate de către părintele sau reprezentantul legal al copilului beneficiar, pe baza actului de identitate (original).
Persoanele care se prezintă să ridice produsele alimentare vor respecta măsurile instituite la nivel naţional, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 şi se vor supune unui triaj epidemiologic efectuat la intrarea în spaţiul de distribuire a produselor.
Informaţii suplimentare cu privire la distribuirea produselor alimentare pentru copii se pot obţine la numerele de telefon 0254.21.80.30, 0755.878.599 sau 0755.878.814 (Direcţia de Asistenţă Socială Deva), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Produsele alimentare „Bebivita” destinate copiilor din familii defavorizate din municipiul Deva reprezintă o donaţie din partea Clubului Lions Deva Sarmizegetusa, cu sprijinul Clubului Lions Bucureşti Decan.
Direcţia de Asistenţă Socială Deva