Consilierii locali din Șelimbăr vor vota în ședința din această lună înființarea unui club sportiv al localității. Club Sportiv Comunal 1599 Șelimbăr va fi o instituție publică de interes local înființată ”în scopul organizării și administrării activității sportive în vederea realizării activității de performanță, selecție, pregătire și participarea sportivilor la competiții sportive interne și internaționale, la ramurile de sport ce aparțin clubului”, după cum se arată în regulamentul de organizare atașat proiectului de hotărâre. Clubul ”va sprijini totodată sportul pentru toți, raportul pentru persoanele cu nevoi speciale și sportul pentru persoanele cu handicap în vederea menținerii sănătății, recreerii și socializării cetățenilor, care va fi realizat printr-un complex de activități bazate pe practicarea liberă a exercițiului fizic într-un mediu curat și sigur, individual sau în grup, organizat sau independent”, se mai arată în document.
”Am propus înființarea unui club comunal pentru că dincolo de pandemie trebuie să ne uităm spre viitor. Va exista viață după coronavirus, vom putea ieși din nou din case, vom putea face din nou mișcare, ne vom putea întâlni din nou cu toții să participăm la activități sportive sau să fim simpli suporteri. Vrem să avem încurajăm sportul, mișcarea, activitatea în aer liber, vrem să avem copii preocupați de performanță, care știu ce înseamnă competiția în spiritul fair-play-ului. Am considerat că toți copiii șelimbărenilor au nevoie de un cadru organizat, civilizat, profesionist, în care să-și dezvolte prin sport mintea și fizicul”, a declarat primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu.
Pentru început, clubul va avea în structură 25 de ramuri sportive: atletism, arte marțiale, baschet, box, carting, ciclism, culturism și fitness, dans sportiv, fotbal, karate, gimnastică ritmică, handbal, hochei pe iarbă, haltere, judo, rugby, șah, tenis de câmp, tenis de masă, oină, scrimă, sportul pentru persoane cu dizabilități, sportul pentru toți și volei.
Foto: pixabay.com