Sediul primăriei din Șelimbăr a fost cedat Școlii Generale Mihai Viteazu la sfârșitul anului trecut, la inițiativa primarului Marius Grecu, iar acum lucrările de amenajare a spațiilor de învățământ au luat sfârșit. Elevii vor putea învăța aici din 8 februarie, în situația în care se va decide că orele de curs se vor putea desfășura în săli de clasă și nu online.
S-au realizat aici nouă săli de clasă și i sală de sport și astfel sunt respectate condițiile de distanțare. ”Dragi locuitori ai comunei Șelimbăr, așa cum am promis, clădirea fostei primării a fost redată școlii. Începând cu data de 8 februarie, dacă situația pandemiei o va permite copiii se vor întoarce în noile săli de clasă nemaifiind nevoiți să funcționeze în două schimburi. În același timp, vreau să vă transmit că procedura de achiziție a tabletelor pentru cei 417 copii care învață în Școala Gimnazială Mihai Viteazu se apropie de sfârșit. Începând cu luna februarie dacă nu vor fi contestații la această procedură se vor distribui cele 417 tablete pentru copilașii noștri din Șelimbăr”, a anunțat primarul Marius Grecu.
Educația este o prioritate pentru Șelimbăr, spune edilul, explicând că în acest an se va da în folosință o grădiniță nouă și vor începe lucrările la o alta. ”În 2021 se vor finaliza lucrările la grădinița de pe strada Doamna Stanca și vor începe lucrările la grădinița din Cartierul Tineretului”, a mai anunțat Marius Grecu.