IMPORTANT pentru chiriașii din locuințele sociale! |
Direcția de Asistență Socială Deva reamintește chiriașilor din spațiile cu destinația de locuință socială obligațiile pe care aceștia le au, conform Contractului de locațiune-închiriere, încheiat cu administrația locală și aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 316/2021.
Pe lângă plata la termen a chiriei, aceștia au OBLIGAȚIA de a folosi bunurile primite în locațiune cu prudență și diligență, potrivit destinației stabilite prin contract.
De asemenea, obligațiile chiriașilor – prevăzute în Capitolul IV al documentului, vizează, în principal, responsabilitatea acestora în privința lucrărilor de reparații și întreținere.
Pe scurt, chiriașii au OBLIGAȚIA să întrețină și să repare tot ceea ce folosesc – în primul rând, echipamentele și instalațiile din interiorul locuinței, pe care le utilizează exclusiv, dar și bunuri folosite în comun, dacă deteriorarea acestora s-a produs ca urmare a unei utilizări necorespunzătoare.
O altă OBLIGAȚIE importantă care revine chiriașilor, conform legii, este asigurarea curățeniei și igienizării locuinței, pe toată durata contractului.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE cu privire la drepturile și obligațiile chiriașilor din spațiile cu destinația de locuință socială se pot obține la numerele de telefon 0755.878.365 și 0755.878.328 (Biroul Administrare Exploatare Locuințe), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Direcția de Asistență Socială Deva