Vineri, 6 noiembrie, o delegație de 4 ambasadori din Asia de Sud Est a vizitat împreună cu dl. Dan Niță, Primarul Comunei Miroslava și cu dl. Costel Alexe, Președintele CJ Iași, Parcul Industrial Miroslava.Cei patru ambasadori sunt interesați să identifice posibilități de dezvoltare a unor business-uri prin injectare de fonduri de investiție în diverse sectoare – agricol, prelucrare, industrial, educațional.

“Avem plăcerea de a primi la Miroslava reprezentanții a patru state din Sud Estul Asiei – Indonezia, Pakistan, Bangladesh și Malaezia care au o populație de peste 680 milioane de locuitori. Ne dorim ca prin această vizită sî dezvoltam relația cu cele patru state, să cunoască potențialul Miroslavei și să-l promoveze investitorilor din țările pe care le reprezintă, să-i atragem în parcurile noastre industriale și să punem în contact producatorii locali cu piețe importante din Asia.” a declarat primarul comunei Miroslava, dl. Dan Niță

Cu această ocazie, oaspeții din Asia au vizitat noua fabrică Mennekes din Parcul Industrial 2, unde au avut ocazia să afle despre facilitățile oferite de parcurile industriale direct de la un rezident al parcului. Au purtat discuții dl. Dorel Codină, directorul parcului industrial și au oferit declarații de presă alături de autoritățile locale.

Source