logo agricolRegistrul agricol constituie documentul oficial de evidență primară unitară în care se înscriu date privind: capul gospodăriei și membrii acesteia; societăți / asociații sau persoane juridice care au teren în proprietate sau folosință; terenurile aflate în proprietate sau folosință; pădurile; modul de utilizare al suprafețelor agricole; suprafețe necultivate, ogoare; suprafețe cultivate în sere sau solarii; grădini familiale; pomi răzleți, plantații pomicole și viticole; suprafețe irigate; animale (existente la începutul semestrului) și evoluția efectivului de animale în cursul anului; utilaje-instalații pentru agricultură și silvicultură; mijloace de transport cu tracțiune animală și mecanică existente la începutul anului; aplicarea îngrășămintelor, amendamentelor și pesticidelor; utilizarea îngrășămintelor; construcții existente la începutul anului și alte mențiuni.

Înscrierea datelor în Registrul agricol se face pe baza declarației date pe proprie răspundere de capul gospodăriei sau în lipsa acestuia de un alt membru major al gospodăriei, care dispune de capacitate deplină de exercițiu.

Înscrierea în Registrul agricol a datelor privind clădirile și terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum și a schimbării categoriei de folosință se poate face numai pe bază de documente anexate la declarația făcută sub semnătură, sub sancțiunea nulității. În cazul în care nu există documente, înregistrarea în Registrul Agricol a datelor privind clădirile și terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum și a schimbării categoriei de folosință se poate face pe baza declarației date sub semnătură, sub sancțiunea nulității. Aceste declarații pot fi date potrivit opțiunii persoanei fizice obligate să declare în Registrul agricol:

  1. în fața secretarului localității;
  2. în fața notarului public;
  3. la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.

În cazul indiviziunii, oricare dintre coindivizari poate da declarația (Ordinul nr. 25/2020 al MADR).

Pentru unitățile cu personalitate juridică, datele se înscriu în Registrul agricol pe baza declarației date de reprezentantul legal al unității respective, însoțită de documente.

Perioadele în care persoanele fizice și juridice au obligația să declare datele pentru înscrierea în Registrul agricol sunt următoarele:

  1. între 5 ianuarie și ultima zi lucrătoare a lunii februarie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosinţă, clădirile şi mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică, maşinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură şi silvicultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum şi modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le deţin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produşilor obţinuţi, a morţii sau a sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieşiri; 
  2. între 1 şi ultima zi lucrătoare a lunii mai, pentru datele privind categoria de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor în anul agricol respectiv; 
  3. persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare date, pentru a fi înscrise în registrul agricol, şi în afara termenelor prevăzute la lit. a) şi b), în termen de 30 de zile de la apariţia oricărei modificări. 

Persoanele fizice și juridice sunt obligate să declare, în termenele prevăzute de lege, date corecte și complete în vederea înscrierii acestora în Registrul agricol (art.14 din Ordonanța nr. 28 / 2008).

Având în vedere prevederile Ordonanței nr.28/2008 și Normele tehnice de completare a registrului agricol, vă solicităm să vă prezentați la sediul Primăriei Orașului Negrești, compartimentul Registrul Agricol în vederea depunerii declarației.

Persoanele care nu au domiciliul în localitate sau nu se pot deplasa la sediul Primăriei Orașului Negrești au obligația să trimită declarația prin poștă sau email, completată si semnată.

Source