Primăria Municipiului Timișoara solicită Ministerului Transporturilor șantierul Centurii de Vest
Primăria Municipiului Timișoara a transmis Ministerului Transporturilor un memoriu prin care solicită preluarea execuției lucrărilor la Centura de Vest Timișoara, împreună cu finanțarea aferentă. Solicitarea vine în contextul declarațiilor Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu ca administrațiile locale să preia lucrări publice de interes local și regional, de la CNAIR. 95% din traseul Centurii de Vest este pe teritoriul administrativ al Timișoarei.
Proiectul centurii se află acum la stadiul de studiu de fezabilitate și în decembrie a fost aleasă varianta finală de traseu (de la ieșirea spre Utvin până la ieșirea de pe Calea Aradului, la MAHLE Romania). Primăria a fost implicată în consultările legate de viitorul traseu încă de la început și propunerile venite din partea noastră au fost preluate aproape integral de către CNAIR și minister cu privire la alegerea variantei finale de traseu.
În urma acestor discuții, Primăria Municipiului Timișoara a reușit să obțină corelarea proiectului Centurii de Vest cu cel al Noii Radiale de Vest Timișoara. Aceasta ar deveni a 7-a radială a orașului, pe lângă Lugojului, Buziașului, Șagului, Gheorghe Lazăr, Torontalului, Aradului și Sever Bocu. Printr-o bună corelare a proiectelor, vor fi evitate întârzieri, precum cele de la Drumul Boilor.
„Avem capacitatea și disponibilitatea administrativă de a ne asuma ducerea la bun sfârșit într-o perioadă cât mai scurtă de timp și la cea mai bună calitate, a acestui proiect strategic pentru sistemul de mobilitate al Timișoarei și regiunii. Centura Timișoarei este povestea fără sfârșit, a ultimelor decenii și e timpul ca printr-un parteneriat onest și transparent cu Ministerul Transporturilor și CNAIR să ne implicăm în construirea tronsonului de Vest. Nu cred că există o instituție mai interesată de finalizarea acestei lucrări în bune condiții, decât Primăria Municipiului Timișoara”, transmite primarul Dominic Fritz.
În momentul de față, Centura Nord Timișoara este realizată integral, iar Centura Sud în proporție de aproximativ 44%.
Primăria Municipiului Timișoara are în execuție mai multe proiecte mari de infrastructură rutieră – Calea Bogdăneștilor, bd. Cetății -, care se derulează într-un ritm susținut și se pregătește ca în cursul acestui an să demareze alte șantiere de aceeași importanță (Calea Stan Vidrighin). Gândirea sistemului de mobilitate într-un mod integrat și corelat cu toate proiectele care se implementează în Timișoara, este absolut necesară pentru dezvoltarea durabilă a orașului.
Serviciul Comunicare
The post Primăria Municipiului Timișoara solicită Ministerului Transporturilor șantierul Centurii de Vest first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.
Source