A fost predat amplasamentul la Pasajul Solventul

Lucrările pot începe la acest obiectiv prioritar, care va schimba mobilitatea în întreaga zonă

Primăria Municipiului Timișoara a  predat astăzi, 14 decembrie 2021, amplasamentul pentru începerea lucrărilor de execuție a Pasajului inferior Solventul.

Pentru a conecta cartierele Timișoarei, prin rețeaua de transport public, pietonal și piste de biciclete, precum și pentru decongestionarea traficului rutier în zona de vest a municipiului se impunea realizarea unui pasaj subteran, pasajul inferior Solventul, care va fi racordat cu strada Gării și Calea Bogdăneștilor.

Lucrările vor cuprinde:

– Execuția unui pasaj rutier inferior, perpendicular pe axul căii ferate, care va face legătura între Calea Bogdăneştilor şi strada Gării şi include: o platformă cu o linie cale pentru tramvai amplasată în mijlocul carosabilului; câte 2 benzi de circulaţie pe sens de o parte şi de alta a platformei tramvaiului; trotuare pietonale și piste pentru bicicliști amplasate pe ambele părți. Pasajul va avea o lungime de traversare pe sub liniile de cale ferată de 65 de metri(10 linii cale) și o lungime totală de 87,10 metri.

-Amenajarea bretelelor carosabile la pasaj prin amenajarea străzilor Cassian Munteanu și Barierei în perimetrul pasajului-carosabil și trotuare, amenajarea Căii Bogdăneștilor-carosabil la 4 benzi de circulație, linii de tramvai, noi locuri de parcare și un sens giratoriu în intersecția cu strada Gării, amenajarea străzii Gării, prin refacerea  părții carosabile la 4 benzi de circulație rutieră și linii de tramvai.

 -Refacerea și extinderea rețelelor de utilități, alimentare cu apă, canalizare, rețea electrică pentru iluminat public și susținerea liniei de contact pentru tramvai.

-Amenajarea a 5534 mp de spații verzi.

Contractul de lucrări (actualizare proiect tehnic și execuție lucrări) a fost câștigat prin licitație de o asociere formată din Spic Internazionale (lider/ Italia) Pod-Proiect (Iași)- Sylc Con Trans (Arad).

Valoarea contractului de execuție este de 111.641.112 lei cu tot cu TVA, iar durata este de 24 de luni. Costurile totale ale acestui proiect major se ridică la 132,2 milioane de lei.

Serviciul Comunicare 

The post A fost predat amplasamentul la Pasajul Solventul first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source