După ce ANAF l-a obligat să predea Mercedesul AMG GLE 53 gris, luat pe firma unui magazin sătesc, deputatul Mihai Weber, președintele Comisiei de Apărare și-a luat un Mercedes nou, același model, scrie siteul de investigații Snoop.
După citirea moțiunii de cenzură, Mihai Weber, 61 de ani, deputat PSD de Gorj, a mers spre parcare. Automobilul său era în parcarea dinspre Piața Constituției. Până acum ceva vreme, Weber folosea un Mercedes AMG GLE 53. Acum s-a apropiat tot într-un Mercedes AMG GLE 53. Diferența era că mașina nouă era albă, în timp ce cealaltă era gris perlat.
Snoop a încercat să-i adreseze o întrebare deputatului Weber. Când a ajuns aproape de mașina lui, Mercedesul alb, deputatul a preferat să plece cu un alt vehicul.
O discuție de holul Parlamentului
L-am căutat din nou pe Mihai Weber, miercuri, 6 mai. Dialogul cu șeful Comisiei de Apărare a început în fața sălii de plen. Parlamentarul nu s-a oprit. A mers către etajele inferioare din Parlament. Pe parcursul deplasării, au existat întrebări repetate și răspunsuri, atâtea câte deputatul le-a considerat necesare.