Având în vedere încetarea raporturilor contractuale a doi funcționari publici (ca urmare a pensionării în același timp), ingineri constructori în cadrul Compartimentului urbanism, amenajarea teritoriului și disciplina în construcții al Primăriei Turnu Măgurele, compartimentul rămânând fără niciun funcționar de specialitate, până la organizarea concursurilor și ocuparea posturilor rămase vacante cu personal de specialitate, s-a  încheiat Convenția nr.65659/29.08.2024 cu Consiliul Județean Teleorman pentru eliberarea Certificatelor de Urbanism, a Autorizației de Construire și pentru rezolvarea Petițiilor/Sesizărilor/Reclamațiilor.

Obiectul convenției constă în emiterea pe termen limitat  a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire/desființare  de către Președintele Consiliul Județean Teleorman cu avizul Primarului municipiului Turnu Măgurele, pentru lucrările care se execută în intravilanul și extravilanul unități administrativ teritoriale Turnu Măgurele, care nu are niciun angajat – funcționar public cu atribuții în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și autorizării executării lucrărilor de construcții, în structurile de specialitate organizate conform legii.

Convenția este valabilă până la data de 28.02.2025, perioadă în cadrul căreia Primăria municipiului Turnu Măgurele va face demersuri în vederea organizării concursului pentru ocuparea funcției de arhitect-șef conform prevederilor art.361, alin(1), lit.b din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru desemnarea unui funcționar public care să îndeplinească atribuțiile arhitectului-șef în conformitate cu prevederile art.36 al.10 al legii menționate mai sus

Source