7 seniori focșăneni premiați pentru longevitate la acest sfârșit de săptămână

Vineri, 21 iulie 2023, șapte focșăneni care au trecut de pragul celor 90 de ani, au fost premiați de municipalitate pentru longevitate.
Unul dintre sărbătoriți își aniversează chiar astăzi ziua de naștere, motiv pentru care îi urăm domnului Ion Trifan un sincer și călduros La Mulți Ani!
Bucuros nespus de faptul că a fost premiat chiar în ziua în care a atins borna celor 93 de ani ne-a mulțumit pentru surpriza făcută și a spus că diploma de longevitate va sta la loc de cinste, iar premiul de 500 de lei va fi împărțit celor dragi.
Aceleași urări si felicitări le transmitem cu plăcere și celorlalți bunici ajunși la această venerabilă etate.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source