24 ianuarie 1859 – Mica Unire
Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859 când două din țările române – Moldova și Țara Românească, au înfăptuit Unirea cea Mică dar Marea Unire a avut loc în 1918, la Alba Iulia, când Transilvania se alătură lor.
Unirea Principatelor a fost un proces care a început în 1848, an în care s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească.
În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor, în unanimitate, la 5 ianuarie 1859 iar la 24 ianuarie 1859 ca domn al Țării Românești.
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România iar la 1 decembrie 1918, când s-a înfăptuit Marea Unire (a Transilvaniei cu România) , s-a creat actualul stat.
Înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învățat până în 1831 la Iași, unde a avut colegi pe câțiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde își ia bacalaureatul în litere. S-a întors în țară și a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline s-a creat primul Parlament unic al României și primul guvern unitar.
Prin reformele sale (adoptarea primei Constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, a învățământului) domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.
