Weekend-ul trecut, autoritățile locale au asfaltat, din nou, zona „Aneta” din Comarnic, o zonă grav afectată de alunecări de teren, cu o suprafață calamitată foarte mare și greu accesibilă.
Accesul autovehiculelor devenise în ultimele luni un adevărat calvar pentru șoferi, ca urmare a gradului avansat de degradare a drumului. Cei mai afectați erau locuitorii din zona superioară a cartierului comărnicean Vatra Sat, dar și cei din Comuna Secăria. Zona calamitată este situată într-o curbă de pe Drumul Județean 101 S, care leagă Drumul Național 1 de comuna Secăria, străbătând tot cartierul Vatra Sat, și este singura rută de transport pentru sute de navetiști din Comarnic și comuna învecinată.
Problema, nu este, însă, nici pe departe rezolvată.
Edilii locali din Comarnic au făcut nenumărate demersuri la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și la Prefectura Prahova în vederea asigurării zonei calamitate din punctul „Aneta”, însă lucrarea, de o mare amploare, încă așteaptă finanțare de la autoritățile județene și naționale.
Până atunci, reprezentanții primăriei Comarnic au decis să intervină de urgență, prin forțele proprii, să întărească și să asfalteze punctul „Aneta”, urmănd ca în perioada următoare să fie construite noi rigole de colectare a apelor pluviale din zonă, cu scopul de a evita infiltrarea apei sub carosabil – fenomen care conduce la continua surpare a malului.
Alina Bunghez