Ziua Culturii Naționale celebrată la Comarnic prin momente artistice susținute în școli
„Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră”, spunea Mihai Eminescu.
Dacă asta e adevărat, atunci pe 15 Ianuarie 2024 ne-am bucurat cu toții de harul Lui puțin mai mult, pentru că ne-am umplut inimile cu momente de cultură și talent!
Primul mare eveniment cultural al anului: „Ziua Culturii Naționale” a fost sărbătorită și la Comarnic prin programe și activități organizate în instituțiile de învățământ.
La liceul „Simion Stolnicu” din oraș, viața poetului „nepereche” Mihai Eminescu a fost povestită prin versurile-i proprii de elevii unității școlare, care au recitat, plini de încredere, cele mai frumoase poezii ale marelui poet. Momentul lor literar, organizat fără cusur cu sprijinul doamnelor profesoare de lb. română și coordonat de prof. Irina Țoțan, a fost desăvârșit de corul liceului comărnicean. Condus de prof. de muzică Harapu Daniel, grupul coral al liceului „Simion Stolnicu” a fost recent înființat și are un repertoriu variat, adecvat fiecărui moment cultural.
Tot pe 15 Ianuarie 2024, Școala Gimnazială Nr. 2 Comarnic, în colaborare cu Clubul Copiilor „Martha Bibescu” Comarnic au omagiat poezia, cântecul și pictura printr-un eveniment deosebit. Invitații speciali ai activității au fost poeta Lidia Terecoasă și artistul Florian Bârsan, profesor muzician, pictor și sculptor deopotrivă. La orele după-amiezii, elevi, profesori și invitații lor, cărora li s-a alăturat și primarul localității, Sorin Popa – prezent de altfel la toate evenimentele zilei – s-au întâlnit la Școala nr. 2 din cartierul Vatra Sat pentru a celebra cultura și pe cel mai emblematic om de cultură al României: Mihai Eminescu.
„…pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce avem de-a crește de acum înainte. Eu las lumea ce merge deja ca să meargă cum îi place dumisale, misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea dintâi, dar la cea de-a doua sufletul meu ține cum ține la el însuși.“
(Mihai Eminescu)
Alina Bunghez
The post Ziua Culturii Naționale celebrată la Comarnic prin momente artistice susținute în școli appeared first on Primaria Comarnic – Judetul Prahova.