Rectorul Sorin Radu și profesoara Maria Neghină au primit titlul de cetățean de onoare din partea primarului din Șelimbăr, Marius Grecu, astăzi, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de atestare documentară a comunei Șelimbăr.

Evenimentul festiv s-a desfășurat la Cineplexx Sibiu și a fost binecuvântat de ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului. De asemenea, a beneficiat de prezența ministrului Culturii, Raluca Turcan, ea fiind aici la primul său eveniment public de când ocupă această funcție.

„E un moment deosebit, nu este doar o simplă comemorare, o simplă amintire a istoriei, ci este o recunoaștere a faptului că Dumnezeu ne-a orânduit pe acest pământ pentru care trebuie să fim recunoscători, trebuie să-i mulțumim pentru că ne-a dăruit ceea ce ne-a dăruit, ne-a trecut prin atâtea evenimente istorice, a spus ÎPS Streza.

Mitropolitul Ardealului a vorbit, de asemenea, despre extinderea Șelimbărului, atât cea fizică prin construirea de noi spații de locuit, cât și de cea spirituală.

„Șelimbăr  – 700 – este o vârstă frumoasă. Sărbătorim 700 de ani în 2023”, a spus primarul Marius Grecu, cel care a decernat titlurile de cetățean de onoare rectorului Sorin Radu și profesoarei Maria Neghină.

”Sunt cetățean al comunei, m-am născut aici, locuiesc aici, plătesc impozite aici și avem proiecte comune”, a spus prof. univ. dr. Sorin Radu, căruia i-a revenit sarcina de a enumera principalele momente istorice legate de această localitate.

”Mă simt onorată că azi, la aniversarea a 700 de atestare documentare, mi-ați înmânat distincția de cetățean de onoare al comunei Șelimbăr”, a spus și profesoara Maria Radu.

Acest eveniment a fost primul la care a participat Raluca Turcan din noua sa postură de ministru al Culturii.

”Dacă ne uităm la istorie avem un adevărat mozaic cultural, sunt oameni cu origini diferite, cu tradiții cu tipuri diferite de activități care și-au împletit existența în timp creând o comunitate puternică a cărei cea mai importantă valoare o reprezintă locuitorii și care a au ajuns astăzi la un număr impresionant. Peste 20.000 de șelimbăreni practic sunt moștenitorii unei tradiții culturale care în momentul de onoare definește frumoasa comunitate șelimbăreană”, a spus Raluca Turcan.

Source