VALERIU D. COTEA

Pe 11 mai 1926 se năștea (în satul Călimanu, azi satul Vidra- comuna Vidra, județul Vrancea) academicianul Valeriu D. Cotea, care astăzi ar fi împlinit venerabila vârstă de 97 de ani.
A absolvit Facultatea de Agronomie din Iași în anul 1951, obținând titlul de doctor în agronomie în 1965 – București, iar din anul 1993 a devenit membru titular al Academiei Române. Recunoașterea internațională a venit în urma cooptării în unele dintre cele mai importante asociații europene de profil, precum Academia Italiana della Vite et del Vino – 1986, Academia Suisse du Vin – 1987 și Academia Internațională a Vinului – 1998.
Academicianul Cotea a înființat și a condus Centrul de Cercetări pentru Oenologie de pe lângă Academia Română, cu sediul la Iași. În calitate de cercetător, a colaborat cu școli cu profil oenologic din multe țări, dintre care le menționăm pe cele din Narbonne, Bordeaux, Montpellier, Dijon – Franța, Berlin, Geisenheim, Neustadt – Germania, Piacenza, Asti – Italia, Porto, Lisabona – Portugalia.
În data de 31 octombrie 1998, Primăria Municipiului Focșani i-a conferit titlul de „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Focșani, conform H.C.L. nr. 108.
Din 7 noiembrie 2008, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani a preluat numele academicianului, în semn de apreciere și recunoștință, desemnându-l ca părinte spritual.
Tradiția studierii tehnologiei vinului este dusă mai departe de fiul Valeriu V. Cotea, doctor în agronomie, profesor universitar și multimplu deținător al unor premii și distincții naționale și internaționale în domeniu.

Source