Timișoara intră în lumina reflectoarelor cu programul excepțional pregătit pentru a marca debutul Capitalei Culturale Europene. Concerte, expoziții, dezbateri, proiecții, spectacole de lumină, culoare și mișcare vor anima toate cartierele orașului.

Dăm startul vineri, 17 februarie, de la ora 19:00, în Piața Unirii, cu un spectacol care ne va purta prin toate zonele artelor spectacolului. Va fi o sărbătoare a întregii comunități, prin care să arătăm, încă o dată, că timișorenii sunt gazde primitoare și membri valoroși ai familiei europene. Vă îndemnăm pe toți să fiți prezenți la aceste momente memorabile, pentru a scrie istorie împreună.

Accesul la evenimentele din piețele centrale este gratuit. Tot gratuit este și transportul în comun, pe toată durata weekendului 17 -19 februarie. Pentru a evita aglomerarea zonei centrale, având în vedere și restricțiile impuse de aspectele organizatorice, am adaptat orarul și regimul de frecvență al vehiculelor de transport public, pentru a putea prelua un număr sporit de călători. Aveți, așadar, toate motivele să lăsați mașina acasă și să vă bucurați de spectacolul oferit de orașul văzut la pas.

Este o șansă extraordinară de a arăta întregii lumi potențialul pe care îl are Timișoara, care devine, timp de un an, o mare scenă culturală internațională.

Primul pas în orice călătorie este mereu cel mai important, așadar, haideți să simțim energia cetății și să vorbim lumii despre bucuria de a trăi într-un oraș unic, în care diversitatea a construit un microclimat socio-cultural inconfundabil.

Vă așteptăm, cu mic, cu mare, în Piața Unirii, vineri, de la ora 19:00, pentru a trăi emoția unui nou început la Timișoara, ca timișoreni, în fața întregii lumi.

https://opening.timisoara2023.eu/

Serviciul Comunicare

The post Un weekend pentru un an: peste 130 de evenimente, gratuitate la transport și un oraș pregătit pentru a fi luat la pas first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source