Toamna Odobeșteană a început în acest an cu un moment deosebit, care a adus în prim-plan istoria și frumusețea orașului nostru: vernisajul expoziției de fotografie cu monumente istorice din Odobești. Imaginile surprinse cu pasiune de fotografi amatori au reușit să redea emoția locurilor și să pună în valoare patrimoniul local.
Atmosfera evenimentului a fost întregită de prezența unor invitați de seamă: domnul primar Daniel Nicolaș, domnul viceprimar Florentin Cristea, domnul director al Muzeului Vrancei, Valentin Muscă, și domnul șef serviciu Compartiment Promovare Turism și Activități Culturale, Daniel Gîrleanu. Împreună, am celebrat Zilele Patrimoniului și am adus un omagiu identității orașului nostru. Acest moment de deschidere a Toamnei Odobeștene a oferit prilejul de a readuce în atenția publicului importanța conservării și promovării valorilor locale, dar și de a reafirma legătura puternică dintre comunitatea odobeșteană și tradițiile sale. Prin intermediul expoziției de fotografie, patrimoniul arhitectural și cultural al Odobeștiului a fost pus în lumină, demonstrând încă o dată că trecutul și prezentul se împletesc armonios în dezvoltarea orașului.
Ne-au fost alături și prietenii de la Grupul de Acțiune Locală Ținutul Viei și Vinului partener constant în promovarea valorilor autentice ale zonei
Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea expoziției și tuturor cetățenilor care au fost alături de noi la acest început de sărbătoare.
Primăria Orașului Odobești invită cetățenii să participe la activitățile programate și să fie parte din sărbătoarea care celebrează patrimoniul, tradițiile și valorile care definesc orașul nostru.
The post Toamna Odobeșteană a debutat cu o expoziție de suflet first appeared on Primaria Odobesti. Source