Campania de bugetare participativă „Timişoara decide!„, ediția 2023, a intrat în linie dreaptă. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea campaniei prin care vor fi implementate inițiative de interes local propuse de cetăţeni a trecut prin faza de consultare publică și este pregătit pentru a fi introdus pe ordinea de zi a următoarei ședințe de plen a Consiliului Local Timișoara.

Instrumentul bugetării participative se adresează timișorenilor care doresc să se implice în proiecte de interes comunitar. Acesta creează cadrul de lucru prin care cetăţenii pot trimite propuneri de proiecte şi pot decide prin vot proiectele care vor fi implementate Campania vizează transferul responsabilităţii decizionale către locuitorii orașului, pentru o sumă totală de aproximativ 4,2 milioane de lei, destinată implementării propunerilor care vor întruni cele mai multe voturi. Numărul de proiecte finanțate va fi determinat de voturile primite și de valoarea însumată a proiectelor până la suma totală alocată.

„«Timișoara Decide!», campania de bugetare participativă lansată în premieră anul trecut de primărie, a fost desemnată, încă de la prima ediție, drept un exemplu de bune practici de către Centrul Român de Politici Europene și cel mai de succes program de bugetare participativă din România. Timișorenii au demonstrat că vor să se implice în viața comunității și, tocmai de aceea, am decis ca în acest an să alocăm mai mulți bani acestei campanii. Am bugetat o sumă maximă de 4,2 milioane de lei, cu 1,2 milioane de lei mai mult decât anul trecut, prin care vor fi finanțate până la 15 proiecte propuse de timișoreni. Voi propuneți și votați proiectele preferate, noi le finanțăm și le implementăm. Transformarea Timișoarei într-un oraș așa cum ni-l dorim cu toții o putem face doar lucrând împreună”, a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Bugetul Participativ din acest an vine cu câteva noutăți și pune reflectorul atenției publice pe comunitățile marginalizate. Astfel, se alocă suplimentar 1,2 milioane de lei pentru proiectele de sprijin care vizează patru Zone Urbane Marginalizate (ZUM), respectiv Fratelia, Ronaț, Polonă și Kuncz. 3 milioane de lei vor fi direcționați spre Bugetul Participativ dedicat proiectelor propuse la nivelul întregului oraș. În cadrul campaniei de Bugetare Participativă, suma propusă pentru fiecare proiect este de maxim 500.000 lei la nivelul întregului oraș, iar pentru zonele marginalizate, suma maximă per proiect este de 300.000 lei. 

Principalele obiective ale campaniei urmăresc creșterea implicării civice a locuitorilor orașului, dar și adaptarea politicilor publice la nevoile cetățenilor, pentru a asigura standarde optime în ceea ce privește calitatea vieții la nivelul întregului municipiu.

Campania din anul 2022 s-a finalizat cu 8 proiecte câștigătoare, în urma voturilor exprimate de cetățeni. Perioada de implementare a proiectelor este de 1-2 ani și stadiul implementării se poate urmări pe https://decidem.primariatm.ro/bp

Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici : https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=65CB8705E1DD3D71C225895E0050D800

Serviciul Comunicare 

The post Timișoara își decide prioritățile first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source