TÂRG DE CRĂCIUN 2022
Eveniment așteptat cu nerăbdare de toată lumea, Târgul de Crăciun va începe la Timișoara pe 1 Decembrie și va rămâne deschis până pe 2 ianuarie 2023.Primul concert programat pe scena Târgului va avea loc cu ocazia Zilei Naționale a României și va avea ca protagoniști trupa Voltaj, Ansamblul „Timișul” și invitații acestuia din toate zonele țării.
Programul artistic integral al Târgului de Crăciun urmează a fi anunțat în curând.
50 de căsuțe vor înveseli, astfel, Piața Victoriei, conform unui proiect arhitectural al asociației sibiene „Events for Tourism”, organizator tradițional al Târgului de Crăciun de la Sibiu.
Și, pentru că ne dorim o varietate cât mai mare a comercianților prezenți în târg, platforma de înscriere este pusă la dispoziție, în acest an, tot de asociația sibiană, care deține o bază de date de peste 1100 de comercianți.
Patinoarul și călușeii nu vor lipsi din decorul de Crăciun, spre bucuria copiilor.
De asemenea, micile „târguri” din cartiere îi vor bucura, și în acest an, pe cei care nu găsesc timp să treacă prin zona centrală.
Pentru detalii și pentru orice informații suplimentare vă stăm la dispoziție pe pagina de Facebook a Casei de Cultură, la telefon 0256-498214 sau pe mail [email protected].
The post TÂRG DE CRĂCIUN 2022 first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.
Source