Termen prelungit pentru eliberarea tichetelor gratuite de călătorie, destinate persoanelor cu dizabilităţi

Direcţia de Asistenţă Socială Deva prelungeşte perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local, valabile în intervalul aprilie-iulie 2021, destinate următoarelor categorii de persoane:

– persoanele cu dizabilităţi, încadrate în grad grav, precum şi însoţitorii/asistenţii personali ai acestora

– persoanele cu dizabilităţi, încadrate în grad accentuat.

Persoanele aflate în situaţii deosebite, care nu s-au putut prezenta să ridice biletele gratuite de călătorie pentru transportul public local pot intra în posesia acestora la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (str. I.L. Caragiale, nr. 4), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00 – 14:00.

La ridicarea tichetelor gratuite de călătorie este obligatorie prezentarea de copii după următoarele documente:

– actul de identitate/certificatul de naştere (în cazul copiilor minori)

– legitimaţia de transport local, eliberată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara

– certificatul de încadrare în grad de handicap.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0723.193.346 (Direcţia de Asistenţă Socială Deva – Compartiment Monitorizare asistenţi personali), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00 – 14:00.

Tichetele gratuite pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe teritoriul municipiului Deva.

Până în prezent, peste 400 de persoane cu dizabilităţi şi-au ridicat biletele gratuite de călătorie pentru transportul public local valabile în intervalul aprilie-iulie 2021.

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

Source