Ştrandul Municipal Deva va fi gazda unei demonstrații de airsoft

Pasionații de airsoft sunt invitați sâmbătă, 10 iulie 2021, între orele 12:00-14:00, în incinta Ştrandului Municipal Deva, la o demonstraţie de tactică airsoft.

Vor fi expuse replici după arme şi dispozitive reale: AK, SVD, M4, M16, G36, Mp5, mitraliera M249, pistoale Colt 1911 și Beretta, precum și echipamente folosite în jocurile airsoft.

Cei care doresc vor putea încerca la standul de tir care va fi amenajat în incinta ştrandului, câteva dintre aceste replici ale armelor deja consacrate.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Decebal Airsoft Club Deva în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva şi Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva.

Demonstrația de airsoft va fi organizată cu respectarea măsurilor instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virulului COVID-19.

Compartiment Comunicare, Promovare Imagine

Source