Siguranța copiilor noștri este pe primul loc!

Redeschiderea în siguranță a școlilor din municipiul Deva este o prioritate pentru  administrația publică locală.

Duminică, 7 februarie 2021, împreună cu viceprimarul Gabriel Ilieș, cu consilierul local Lucian Mara și cu Marta Mate, inspector școlar general adjunct al ISJ Hunedoara am vizitat câteva școli din orașul nostru și ne-am întâlnit cu directorii acestora pentru a ne asigura că redeschiderea unităților de învățământ se face în cele mai sigure condiții.

Ne-am asigurat că sunt respectate toate măsurile prevăzute de Ordinul Comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr.3235/93 privind măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Directorii școlilor ne-au spus că au stocuri suficiente de măști de protecție, materiale de curățenie, igienă și dezinfecție pentru copii și personalul didactic, iar distanțarea fizică între elevi în sălile de clasă este asigurată, ca și celelalte reguli impuse pentru protecția copiilor noștri.

De astăzi, 1426 de preșcolari și 3822 de elevi din ciclul primar și clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a din municipiul Deva revin la cursuri.

Menținerea unităților școlare deschise reprezintă un efort comun al elevilor, părinților, cadrelor didactice, al administrației școlare și administrației publice locale.

Primăria Municipiului Deva și Consiliul Local Deva vor sprijini în continuare unitățile școlare pentru a le asigura elevilor și cadrelor didactice cele mai sigure condiții.

Nicolae-Florin OANCEA

Primarul Municipiului Deva

Source