Program de sprijin educațional pentru elevii defavorizați de clasa a VII-a |
Un număr de 60 de elevi de clasa a VII-a, cu potențial, proveniți din familii cu venituri mici, din medii defavorizate, pot beneficia de activități educaționale și de formare, cursuri de mentorat și sprijin material în cadrul unui program intitulat „Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați” (SEED), inițiat de Universitatea din București, prin Fundația „Virtute et Sapientia”.
Programul SEED are ca scop promovarea echității sociale și asigurarea unui mediu incluziv pentru elevi. De asemenea, își propune să susțină anual un număr de 60 de elevi, pe o perioadă de 5 ani școlari – începând cu clasa a VIII-a până la admiterea la facultate. În funcție de performanțele și aptitudinile acestora, 30 dintre elevi vor beneficia, în plus, de mentorat și sprijin material/financiar.
Pentru a fi selectați în SEED și pentru a beneficia în continuare de program, elevii trebuie să îndeplinească mai multe criterii, printre care:
– media de minimum 7 pe întreg anul de studiu și de minimum 8 la disciplina pe care doresc să o aprofundeze
– maximum 30 de absențe nemotivate/an școlar și încheierea anului școlar fără corigențe
– să facă dovada rezultatelor școlare prin raportarea, la finalul semestrului, a notelor obținute
– să facă parte dintr-o familie defavorizată, care a realizat, în ultimele 3 luni înainte de înscrierea elevului în program, un venit net lunar de maximum 1.386 de lei/pe membru de familie
– să nu aibă abateri disciplinare sau nota scăzută la purtare
– să participe la activitățile derulate în cadrul programului (cursuri online, mentorat, școli de vară, întâlniri etc.).
Elevii care îndeplinesc criteriile pot depune aplicația prin completarea formularului disponibil pe https://seed.unibuc.ro/formular-de-inscriere/, până joi, 22 iulie 2021.
Informații suplimentare cu privire la programul „Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați”, susținut de Universitatea din București se pot obține de pe site-ul oficial al programului – https://seed.unibuc.ro/ sau printr-un e-mail la adresa: [email protected] (Prof. univ. dr. Magdalena Iordache-Platis, Prorector al Universității din București).
Direcția de Asistență Socială Deva