Ca urmare a sesizărilor adresate Primăriei Municipiului Deva de mai mulţi cetăţeni ai municipiului Deva, dar și de consilierii locali, cu privire la un bărbat care prezintă un comportament agresiv, fizic şi verbal şi săvârşeşte acţiuni contrare normelor de convieţuire socială în zonele Centrul Vechi şi Piaţa Agroalimentară, Direcţia de Asistenţă Socială Deva face următoarele precizări:
– Bărbatul a fost identificat ca fiind C.B.-S., cu domiciliul în municipiul Deva. Din pricina comportamentului agresiv, a intrat în atenţia Poliţiei Municipiului Deva, în cauză fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. Parchetul a propus instanței, ca măsură de siguranţă, internarea medicală provizorie a bărbatului.
– Judecătoria Deva a admis cererea procurorilor şi a dispus, în data de 22 iunie 2021, internarea medicală a lui C.B.-S., până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
– În cauză s-a formulat contestație împotriva măsurii dispuse prin hotărârea pronunțată de prima instanță. Tribunalul a admis contestaţia, a desfiinţat integral încheierea penală a Judecătoriei Deva şi, rejudecând cauza, a respins cererea de internare medicală, ca măsură de siguranţă – prin hotărârea pronunţată în data de 1 iulie 2021.
– Cazul lui C.B.-S. este monitorizat, în continuare, de reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială Deva, care depun toate diligenţele în vederea identificării unor soluţii viabile pentru prevenirea şi combaterea faptelor şi comportamentelor de natură să provoace indignarea cetăţenilor.
Totodată, Direcţia de Asistenţă Socială Deva face apel la toate instituţiile care au responsabilităţi în domeniul ordinii şi liniştii publice, al sănătăţii publice şi justiţiei să asigure sprijin pe parcursul acestui demers.
Direcția de Asistență Socială Deva