Mai mult de jumătate dintre administratorii de bloc din Deva își desfășoară activitatea în afara legii!

Direcția de Asistență Socială Deva verifică, în această perioadă, administratorii de bloc din municipiul Deva, cu privire la deținerea certificatului de atestare profesională și a atestatului, care dovedește, conform legii, calitatea de administrator de condominii.  

Certificatul de atestare profesională este obligatoriu, de la 1 ianuarie 2022, pentru administratorii de bloc care doresc să-și păstreze funcția. De asemenea, acesta este principalul document pe baza căruia se obține atestatul.

Potrivit evidențelor Compartimentului Asociații de Proprietari, din cadrul DAS Deva, 76 de administratori de bloc din municipiul Deva nu dețin un certificat de calificare profesională.

Ca atare, riscă amenzi de la 5.000 de lei la 10.000 de lei pentru desfășurarea activității de administrare a condominiilor fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Administratorii de bloc au avut la dispoziție mai mult de doi ani pentru a obține certificatul de calificare profesională, după ce termenul prevăzut de Legea asociațiilor de proprietari a fost prelungit până la sfârșitul anului 2021.

Până în prezent, doar 51 de administratori de bloc dintre cei 127 aflați în evidențele DAS Deva au obținut atestatul, în condițiile legii, în perioada 2020-2021. Aceștia administrează, în total, activitatea a 227 de asociații de proprietari dintre cele 424 care funcționează în municipiul Deva.

DE REȚINUT! Conform prevederilor Legii asociațiilor de proprietari nr. 196/2018, atestatul se afișează, prin grija administratorului, la avizier.

Documentul este valabil 4 ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții în care a fost emis.

IMPORTANT! Proprietarii de apartamente și reprezentanții asociațiilor de proprietari pot solicita Direcției de Asistență Socială Deva sprijin și îndrumare cu privire la obligațiile și drepturile ce le revin, conform legii, în administrarea proprietății comune, la numerele de telefon 0755.878.637 sau 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Source