Colaborare culturală între Primăria Municipiului Deva și Filarmonica de Stat din Sibiu |
Am avut astăzi deosebita plăcere să primesc, la sediul Primăriei, vizita unei delegații a Filarmonicii de Stat din Sibiu și anume: dirijorul Cristian Lupeș – manager, Cristina Uruc – consultant artistic, Krisztina Bucșe – secretar muzical.
La întâlnire au participat și consilierul local Marin Florin Ilieș și Cristian Fodor, șef serviciu Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva.
Discuțiile s-au purtat pe tema unei colaborări pe proiecte culturale, între Primăria Municipiului Deva și Filarmonica de Stat din Sibiu.
Primul concert dintr-o serie mai lungă va avea loc la Deva, în data de 8 mai 2021.
Acesta va fi susținut în aer liber și va respecta toate măsurile instituite la nivel naţional, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
Vom colabora și pe viitor cu Filarmonica de Stat din Sibiu și vom aduce devenilor, la ei acasă, muzică de calitate.
Filarmonica de Stat Sibiu, o instituţie profesionistă de spectacole şi concerte a luat ființă la 1 ianuarie 1949. De-a lungul existenţei a prezentat mii de concerte simfonice şi de muzică de operă, asimilând un vast repertoriu simfonic şi liric.
Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva