Cimpoierii din Transilvania

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită duminică, 18 iulie 2021, ora 19:00, în Piața Arras din Deva, la un concert  susținut de Cimpoierii din Transilvania.

Grupul a fost înfiinţat de Mircea Goian împreună cu Cornel Jitariu în 2008 şi abordează muzica medievală şi tradiţională într-un mod original. Este un grup gândit şi realizat special pentru spectacolele care au loc în pieţele oraşelor.

Ne oferă un program complex, cu cele mai vechi cântece în gaulish (limba celților) majoritatea pieselor din perioada medievală, în limbi cu circulație restrânsă sau limbi extincte (galeo-portugues, bretonă, sefardică, tătară, occitană, latină) dar și în limbi vii (română, engleză, germană și poloneză).

Pe lângă autenticitatea pieselor muzicale, muzicienii folosesc copii după instrumente istorice precum: cimpoaie, hurdy gurdy, fidula, tapan, tobe medievale, block flute, instrumente de percuție arhaice – bolla. Costumația este realizată ținând cont de elemente specifice din acea perioadă, contribuind la realizarea unui show complet, foarte dinamic, pitoresc și atractiv pentru publicul interesat.

Din vara anului 2019, trupa se prezintă într-o formulă nouă, cu un ,,sound” mai bogat, mai dinamic, un repertoriu împrospătat și decoruri noi.

Primul material discografic al grupului  ,,Cimpoierii din Transilvania” a fost lansat în septembrie 2020 și se intitulează ,,Minnesang”.

Componența grupului ,,Cimpoierii din Transilvania” este:

Mircea Goian – violoncel, hurdy gurdy, percuții 

Peter Moynahan – voce, chitară, percuție 

Gerhard Stempel – tobe, tapan 

Alin Bălescu – cimpoaie, blockflöte, pocket clarinet 

Stefan Milutinovici – cimpoaie, fluiere, rauschpfeife, voce, bouzuki

 

Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19.

Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva

Source