Au fost aprobate criteriile de repartizare a locuințelor ANL |
Consiliul Local Deva a aprobat, în ședința ordinară de vineri, forma finală a noilor criterii pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în reparatizarea locuințelor ANL.
Noutățile fac referite la condițiile de acces la o locuință construită prin Agenția Națională pentru Locuințe.
Concret, acestea vizează vârsta solicitanților și cuprinderea teritorială în care aceștia trebuie să-și desfășoare activitatea.
În primul caz, vârsta până la care tinerii pot primi repartiție pentru o locuință ANL este 40 de ani – adică în cel mult 60 de luni de la împlinirea a 35 de ani, vârsta maximă până la care se poate depune cererea, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 55/2021.
Excepție fac profesorii și medicii, care pot închiria locuințe ANL indiferent de vârstă.
În al doilea caz, cuprinderea teritorială în care trebuie să își desfășoare activitatea tinerii care solicită repartizarea unei locuințe ANL se referă la municipiul Deva – format din Deva (reședința) și localitatea componentă Sântuhalm, precum și satele aparținătoare Cristur, Archia și Bârcea Mică.
În prezent, Direcția de Asistență Socială Deva are în administrare un număr total de 145 de locuințe pentru tineri, destinate închirierii (garsoniere și apartamente cu două camere), situate în cele trei imobile construite prin Agenția Națională pentru Locuințe.
Direcția de Asistență Socială Deva