AJUTOR DE ÎNCĂLZIRE: 20 de noi cereri au fost aprobate! LISTA devenilor care primesc ajutorul de la stat poate fi consultată pe site-ul Primăriei |
20 de cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie – depuse în perioada 21 decembrie 2021 – 20 ianuarie 2022, au fost aprobate de Direcția de Asistență Socială Deva.
Totodată, dreptul la acordarea ajutorului a fost stabilit, potrivit legii, prin Dispoziție a Primarului, care conține, în anexe, numele și prenumele titularilor, cuantumul ajutorului și perioada pentru care acesta se acordă.
LISTA devenilor care primesc ajutor de încălzire și supliment pentru energie începând din luna ianuarie 2022 poate fi consultată la sediul Direcției de Asistență Socială Deva și pe www.primariadeva, Secțiunea Dispoziții Primar sau accesând link-ul: http://www.primariadeva.ro/dispozitii-primar/dispozi-539-ii-2022.
Solicitanții ale căror cereri au fost respinse vor primi Dispoziția Primarului la adresa de domiciliu, cu motivarea soluției de respingere.
Potrivit evidențelor Direcției de Asistență Socială Deva, 653 de persoane singure sau familii din municipiul Deva primesc ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie, de la debutul sezonului rece (1 noiembrie 2021) până în prezent.
Peste 80% din totalul solicitanților de ajutor de încălzire utilizează gaze naturale, în timp ce jumătate dintre solicitanții suplimentului pentru energie utilizează energie electrică.
Pe de altă parte, valoarea totală a ajutorului de încălzire pe care îl primesc devenii se ridică la 134.869 de lei, iar valoarea suplimentului pentru energie este 26.090 lei.
DE REȚINUT! Direcția de Asistență Socială Deva va prelua cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire până în data de 20 martie 2022, iar în cazul suplimentului pentru energie, pe toată perioada anului.
Cererile depuse după data de 20 februarie 2022 vor fi evaluate și soluționate începând cu luna martie 2022.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0723.230.106, 0755.878.814 sau 0254.218.030 / Tasta 1, de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Direcția de Asistență Socială Deva