20 de tichete de grădiniță, distribuite de DAS Deva, de la începutul anului școlar

Un număr de 20 de tichete sociale pentru grădiniță, în valoare totală de 2.000 de lei, a acordat Direcția de Asistență Socială Deva de la începutul anului școlar 2021-2022 – scopul stimulentului educațional fiind încurajarea prezenței zilnice la grădiniță a copiilor care provin din familii devaforizate.
Conform legii, tichetele pentru grădiniță se acordă lunar, în perioada septembrie – iunie (inclusiv în vacanțe și în zilele libere acordate de lege) și pot fi folosite doar pentru achiziționarea de produse alimentare și de igienă, articole de îmbrăcăminte și rechizite.
Valoarea unui tichet social este 100 lei, începând de la anul trecut.
Pentru acordarea stimulentului educațional este OBLIGATORIE prezența zilnică la grădiniță a copilului.
Tichetele pentru grădiniță se acordă:
– DIN OFICIU – copiilor între 3 și 6 ani, proveniți din familiile care beneficiază de ajutor social și/sau alocație pentru susținerea familiei
– LA CERERE – copiilor între 3 și 6 ani, aflați în îngrijirea unei persoane desemnată de părinte, pe perioada absenței acestuia, dacă veniturile pe persoană nu depășesc 530 de lei/lună.
Actele necesare pentru acordarea tichetelor sociale pentru grădiniță pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Direcția de Asistență Socială sau accesând link-ul: http://www.primariadeva.ro/probleme-tipizate-lamuriri-directia-de-asistenta-sociala/acordarea-stimulentului-educational.
Potrivit legii, stimulentul educațional nu este luat în calcul la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistență socială.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0755.878.656 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

Direcția de Asistență Socială Deva

Source