Primăria orașului Sânnicolau Mare anunță soluții pentru depozitarea deșeurilor și a molozului rezultat din demolări. Colectarea și depozitarea corectă a deșeurilor sunt priorități importante pentru comunitatea locală, iar primăria își propune să ofere soluții permanente pentru sânmiclăușeni. În fiecare primăvară, primăria organizează o campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, dar există și alte variante permanente pentru depozitarea deșeurilor. În zona fostului FNC se află o platformă amenajată special, unde sânmiclăușenii pot depozita gratuit materiale rezultate din construcții, dar și deșeuri vegetale. Primăria reciclează periodic aceste materiale, iar molozul și crengile sunt tocate în aparate speciale și sunt folosite, după caz, la pavarea drumurilor sau ca îngrășământ. Tot în zona fostului FNC, primăria a montat containere destinate deșeurilor rezultate din gospodării și pentru care cetățenii nu aveau până acum soluții. Într-un alt container, sânmiclăușenii pot arunca obiecte voluminoase cum ar fi piese de mobilier, canapele, obiecte mari de plastic sau alte obiecte similare. Pentru pământul rezultat din diverse activități de construcție sau excavări, primăria a amenajat o zonă specială la ieșirea spre Timișoara. Aici cetățenii pot transporta și arunca pământ curat, fără alte tipuri de deșeuri. În ceea ce privește deșeurile electronice, primăria colaborează cu Asociația Română pentru Reciclare (ROREC), care organizează periodic campanii de recilare în mai multe zone ale orașului. Cetățenii pot solicita ridicarea deșeurilor prin intermediul serviciului permanent oferit de ROREC, conform datelor publicate pe site-ul oficial al asociației. -ȘtirileSânnicolauTv

Source